Semnal de alarmă tras de un cunoscut general american cu privire la puterea militară pe care o deţine acum China!
China poate lansa bombardamente orbitale asupra oricărei ţinte de pe planetă
Într-un interviu acordat Institutului Mitchell pentru Studii Aerospaţiale, generalul-locotenent Chance Saltzman, adjunctul şefului Operaţiunilor Spaţiale (cyber şi nucleare) din cadrul Forţelor Spaţiale ale SUA, a vorbit despre noile rachete hipersonice ale Chinei.
Acest nou tip de rachetă “made in China” se poate menţine un timp indefinit pe orbită, în jurul Pământului, astfel că armata chineză este capabilă să lanseze “bombardamente orbitale” asupra oricărei ţinte de pe planetă, spune generalul american.
“Un sistem cu totul diferit”
“Cred că vorbim despre un sistem cu totul diferit”, a declarat acesta, explicând că este vorba despre un “sistem de bombardament orbital” (FBOS, Fractional Orbital Bombardment System – n.red.)
Racheta hipersonică de care dispune acum China este diferită de rachetele clasice, balistice, care realizează un zbor suborbital, pe o traiectorie balistică uşor de determinat. Noua rachetă poate rămâne pe orbita terestră oricât de mult se doreşte, iar în momentul în care este selectată o ţintă de la sol, racheta părăseşte orbita şi e lansată asupra coordonatelor ţintei, a precizat Chance Saltzman, potrivit Digi24.
Marele avantaj al acestui tip de armă este că ea poate fi asemănată cu un satelit, potenţialii inamici neputând să ştie momentul exact în care ea va fi lansată asupra unei ţinte, aşa cum se întâmplă în cazul unei rachete balistice clasice. În cazul acesteia din urmă, lansarea poate fi uşor observată din satelit, iar traiectoria şi implicit ţinta sa pot fi calculate precis.
Forţele Spaţiale ale SUA sunt obligate să găsească o modalitate de contracarare
“Este necesar, în opinia mea, ca Forţele Spaţiale americane să se asigure că putem dezvolta acele capacităţi care să ne permită să monitorizăm astfel de arme, înainte de a fi lansate, la modul ideal, dar şi pe întreaga durată a funcţionării lor, indiferent dacă sunt pe orbită sau nu”, a mai atras atenţia generalul-locotenent Chance Saltzman.
Statele Unite au făcut şi ele o prioritate din dezvoltarea de arme hipersonice, însă un test realizat de americani luna trecută cu o astfel de rachetă a eşuat. Totuşi, Pentagonul insistă că este capabil să livreze arme hipersonice în următorii ani.
Reamintim că, în luna august a acestui an, China ar fi testat o rachetă hipersonică, ce a fost lansată pe orbita terestră, potrivit Financial Times. Racheta a înconjurat Pământul şi a coborât apoi spre ţinta sa, aflată pe teritoriul Chinei, însă ar fi ratat-o cu circa 32 de km.