În ultimele săptămâni, așa cum am și anticipat prin articolele anterioare că se va întâmpla, mișcările de protest ale fermierilor s-au declanșat pe scară largă în țările Europei de est, iar marea surpriză pentru mulți dintre comentatorii sau analiștii economici, mai puțini familiarizați cu problemele sectorului agricol românesc, este faptul că aceste acțiuni s-au manifestat la un nivel extrem de serios, inclusiv în România pe 7 aprilie, la chemarea Alianței pentru Cooperare și Agricultură.
Din păcate sunt încă mulți comentatori mai apropiați sau mai depărtați de sectorul agricol românesc sau european, cu interese mai mult sau mai puțin clare, care încearcă să ducă semnificația acestor mișcări de protest pe o pantă derizorie, unde se dorește acreditarea unui singur motiv declanșator, limitat la presupusa dorință a fermierilor să ,,mulgă” mai mulți bani drept compensații pentru situația existentă în urma liberalizării importurilor de cereale ucrainene.
În condițiile în care destul de rar și superficial se abordează acest subiect în presa generalistă, iar informațiile sunt puține sau lipsesc, speculațiile își găsesc ușor aderența la diverse grupuri ale societății civile, unele progresiste, altele neo marxiste sau de orientare putinistă.
Acest lucru se întâmplă din păcate cu complicitatea meschină și ipocrită a Comisiei Europene și a guvernelor naționale, care din diverse motive, fie dezinteres, fie prostie, fie interese de grup economice și nu numai, fie datorită corupției, sau fricii de a fi împotriva curentului, merg de ceva ani pe dezvoltarea unor concepte așa zis verzi în agricultura europeană, cu obiective nobile la prima vedere, dar cu metode de implementare care aduc aminte de perioada Inchiziției, în care orice afirmație logică și bazată pe afirmații științifice contrare ,,directivelor oficiale” era pedepsită aspru.
Astfel premergător lansării la nivelul UE a celor două proiecte care au ajuns să înspăimânte fermierii europeni, iar aici mă refer la Green Deal și Farm to fork, birocrația bruxelleză a început un amplu proces de restrângere a utilizării pentru numeroase substanțe active folosite în tratamentele fitosanitare pentru protejarea culturilor împotriva bolilor și dăunătorilor, dar substanțe care sunt folosite neîngrădit în alte zone ale lumii spre care mulți europeni tânjesc, iar aici mă refer la țări cum ar fi SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă, dar și în țări care ne concurează direct pe foarte multe piețe, inclusiv la noi acasă, iar aici am în vedere Brazilia, Argentina, Ucraina sau Rusia.
O altă direcție lansată la nivel european a fost restrângerea veniturilor aferente producției agricole, prin introducerea a diferitelor scheme obligatorii, care au însemnat introducerea obligatorie a unor culturi care aduc venituri reduse ( cum sunt leguminoasele boabe mai puțin soia), apoi s-a introdus obligativitatea necultivării anumitor suprafețe (lăsarea ca pârloagă) care se estimează că începând cu 2024 să se ridice la 5% din suprafața agricolă a UE, adică cca 7 milioane de ha (adică cca 70% din suprafața agricolă a României).
Odată cu aceste aspecte s-a trecut la ,,punerea pe butuci” a zootehniei europene, începând acreditarea unor idei retrograde, mergând de la faptul că avem încălzire climatică importantă din cauza ,,bășinilor” vacilor, oilor și caprelor, sau a dejecțiilor de la porcine, dar fără să spunem foarte clar că emisiile totale de gaze de seră din toată agricultură reprezintă doar 14,5% din total în cadrul UE, iar cele legate de bietele animale sunt undeva doar o treime din cele aferente agriculturii.
Mai mult sunt multe aspecte care sunt trecute sub tăcere sau sunt ignorate privitoare la modul de efectuarea și acuratețea măsurătorilor privitoare la emisiile de gaze de seră, deoarece și rumegătoarele din savana africană sunt mari generatoare de metan, la fel ca și rumegătoarele domestice. În plus natura are o anumită capacitate de regenerare naturală, deoarece avem numeroase emisii de metan aferente fermentațiilor gropilor de gunoi mai mult sau mai puțin gestionate în lume, apoi sunt emisiile de metan de la exploatările de gaze, dar cu toate acestea conținutul de metan din atmosferă nu se acumulează nici pe departe proporțional cu emisiile.
Aici mai intervin și situații hilare cum este cazul mașinilor electrice care sunt promovate ca fiind un mod de reducere a emisiilor de seră, dar producerea de energie este cel mai mare poluator al atmosferei alături de producerea bateriilor electrice, dar cu toate acestea vorbim de tehnologii verzi și ce este mai ciudat multă lume ,,înghite” această afirmație.
Apoi agricultura europeană se confruntă cu ipocrizia europeană care acceptă importul unor produse obținute prin defrișarea pădurilor amazoniene (mă refer în special la Brazilia) și am în vedere în special la soia, dar și la porumb, lucru recunoscut de altfel în documentele oficiale ale Comisiei, dar continuăm să încurajăm acest import și chiar să îl dezvoltăm în dauna agriculturii europene căreia îi cerem să rămână ,,verde până la pieire”.
Agricultura a primit și încă primește numeroase lovituri, mergând de la promovarea unor produse vegane, înlocuitoare pentru clasicele produse din lapte, carne sau cereale și unde după vizualizarea reportajelor TV privitoare la modul de producție, nu prea te mai îmbie gândul să le consumi, asta alături de alte promovări care mai de care mai ciudate precum aprobarea (nu obligarea, încă) consumului anumitor gândaci de ,,cultură”, sau campaniile denigratoare legate de consumul de lapte și produse lactate unde fel de fel de neaveniți propovăduiesc pericolul consumului acestor alimente pentru sănătatea omului.
Din păcate este îngrijorător când susții tu așa zis specialist că ar trebui redus consumul de carne de vită în Franța cu peste 60%, o țară unde incidența bolilor cardio vasculare este în partea de jos a mediei europene, iar speranța de viață este foarte ridicată și culmea ești crezut de o clasă politică depășită de realități și care aprobă chiar o strategie națională în acest sens. Iar din păcate astfel de exemple sunt numeroase și în multe țări europene.
Toate aceste aspecte și multe alte greutăți resimțite de sectorul agricol european au culminat cu punerea într-o situație de concurență neloială cu produsele ucrainene și rusești mai ales, asta după modul incompetent în care Comisia europeană a gestionat politica aprovizionării cu gaze, îngrășăminte și motorină în perioada anului 2022, fapt ce a dus la creșteri necontrolate a prețurilor, de care au profitat printre altele țările exportatoare de îngrășăminte precum Maroc, Egipt, Tunisia, Kazahstan, Georgia și care dacă au fost ,,invitate”, nu au refuzat ,,să ne jupoaie” prin creșteri de prețuri de 300-400%, fiindcă nu-i așa europenii au bani.
Același lucru l-au făcut și ,,frații americani” cu gazele lichefiate care ne-au îndemnat să semnăm contracte pe termen lung la prețuri exorbitante, care l-au pus chiar și pe președintele francez Macron să se vaite cât de mult ne costă ,,sprijinul american”.
De altfel toată Europa ,,căzută nervos” în urma conflictului din Ucraina, a cumpărat de peste tot și la orice preț, aducându-ne aminte de zvonistica bruxelleză legată de tunurile d-nei Ursula von der Leyen cu prietenul domniei sale de la Pfizer, de au șters rapid mesajele să nu le vadă lumea prea curioasă.
Toate aceste lucruri s-au putut petrece cu largul concurs al prea multor guverne penetrate de nulități și profitori, fie ele german, francez, italian sau din țările estice, zguduite care mai de care de scandaluri de corupție în concubinaj sau nu cu demnitari europeni, devenind incapabili de a mai vedea interesul național și european în mod normal, iar de aici până la pângărirea Capitolului american prin acte de anarhie nu a mai fost decât un pas.
Dacă până acum ceva timp societatea bruxelleză era obișnuită doar cu mârâiturile prin gard ale premierului ungar Orban sau ale conservatorilor polonezi din partidul Lege și Justiție condus de Jaroslaw Kaczynski, acum s-a trezit în mod surprinzător cu o rebeliune majoră, care se manifestă în regiunea țărilor estice (dar nu numai) cu o magnitudine al cărui efect încă nu poate fi cuantificat, iar aceste lucruri sunt provocate de sectorul economic cel mai calm din punct de vedere al protestelor din ultimii 20-30 de ani.
Astfel fără a sta prea mult la discuție, Polonia, Ungaria, Slovacia și Bulgaria au anunțat interzicerea unilaterală a importurilor de produse ucrainene, considerând că piața lor internă are de suferit fiind inundată de diferite produse, iar în opinia mea, pe lângă cereale și plante oleaginoase, guvernele sunt mai mult frământate de importul masiv de pui, ouă, ulei de floarea soarelui și produse procesate, ceea ce le-a făcut să reacționeze rapid și drastic, chiar dacă cu încălcarea regulilor comunitare.
Comisia Europeană prin comisarul pentru comerț Dobrovolski a fost dispusă la o negociere cu țările rebele, oferindu-le soluția interzicerii anumitor importuri de către Comisie, dacă aceste state retrag acțiunile considerate nelegale la nivel comunitar, doar că cele 4 țări nu s-au lăsat înduplecate și măresc presiunea anunțând creșterea numărului de produse cărora li se aplică interdicțiile de import.
În tot acest timp România a fost reprezentată în cadrul acestei crize a cerealelor de ,,inegalabilul umorist” al Guvernului, în persoana ministrului agriculturii, domnul Petre Daea, cunoscut printre prietenii de partid ,,nea Petrică” și care luat prin surprindere de protestele fermierilor români, a încercat prin metode specifice și deprinse în școlile de partid prerevoluționare, să atenueze dacă nu să înăbușe aceste manifestări, dar spre surpriza atât a dânsului cât și a multor altora, liderii fermierilor nu s-au mai lăsat duși cu vorba și au rămas fermi pe poziție.
Singurul compromis, s-a evitat politizarea manifestațiilor prin indicarea unui vinovat, cu toate că aceștia există și sunt numeroși, aici având în vedere atât oficialii europeni care activează în acest sector dar și pe cei români care ar fi trebuit să analizeze tot acest parcurs și să nu îl lase liber și necontrolat pe plantația ,,agriculturii românești” pe ministrul Daea, depășit din păcate de evenimente și mizele existente.
Astfel ministrul Daea a ajuns protagonistul a cel puțin două momente hazlii, primul fiind în ședința de Guvern când a cerut ajutorul colegilor, lansând celebra expresie ,,fraților nu mă lăsați”, fiindu-i frică de ,,puștile” judecății partidului poate, sau ale șefului de guvern, sau poate ale fermierilor, asta după ce cu câteva săptămâni în urmă același personaj afirma ,,eu Petre Daea nu m-am consultat cu nimeni și am decis singur”.
Momentul acesta mi-a adus aminte când regretatul Gheorghe Dinică striga într-un film ,,nu trage domn Semaca, sunt eu Lăscărică”, doar că acum contextul este tragic, iar comportamentul ministrului agriculturii este doar bufoneristic, nereușind să găsească soluții din timp care să fie și eficiente la criza majoră din agricultură.
Al doilea moment hazliu, îl reprezintă faptul că PSD, partidul domnului Daea, cere Guvernului adoptarea unui act normativ de interzicere a importurilor de produse agricole ucrainene după modelul țărilor rebele, dar acest lucru să se facă cu ,,mânuțele” liberalului Cadariu de la comerț, lucru care conform legislației europene nu este posibil fără avizul Comisiei.
Totuși în tot acest context, ministrul Daea refuză să se asocieze clar acestui demers al partidului care îl susține, ori de frică, ori din frondă față de cei care poate i-au și pecetluit viitorul politic, dar aceștia amână ,,execuția” de venirea rotativei, asta ca să nu fie nevoiți să recunoască năstrușniciile ministrului lor.
Ce este totuși important de reținut că această ,,rebeliune estică” este că riscă să se extindă în curând și în restul țărilor blocului comunitar, deoarece fenomenul de ,,foarfece al prețurilor” este posibil să se manifeste în foarte multe țări și cu o agresivitate ridicată.
Fenomenul de ,,foarfece al prețurilor” se referă la situația în care costurile de înființare al culturilor în toamna 2022 sau primăvară 2023 au fost foarte mari, iar fermierii acuză Comisia că ar fi vinovată de acest lucru, aspecte greu de contrazis în mare măsură, iar vânzarea producției agricole în vară sau toamnă este foarte probabil să se facă la preturi foarte mici, fenomen care poate duce la pierderi de miliarde pentru agricultura europeană, situație care în mod sigur va naște furie și se vor cere capete.
Doar că orice măsuri de ajutor se vor lua pentru agricultură vor realimenta inflația, care se va resimți mai ales la produsele agricole, care este o altă mare problemă economică a blocului european și care va duce la fel la foarte multe nemulțumiri în rândul populației.
Toate aceste nemulțumiri vor alimenta un curent politic suveranist, care sunt ferm convins care va prelua mesajul păstrării tradițiilor agricole europene, care să asigure mâncare ieftină și destulă, preambul pentru mișcări tectonice necontrolabile la nivelul european.
Oare prin 2027 să zicem Ucraina va mai avea la ce să adere? Vom vedea, dar riscurile sunt în creștere, iar impotența politică europeană la fel. In rest numai de bine.