Războiul conducerii de la București cu poporul român
Același fenomen s-a manifestat și în România, dar în anul 1945 un partid totalitar a preluat controlul asupra instituțiilor și a trecut la schimbarea la față a tot ce exista în țară după niște idei impuse din străinătate și definite drept științifice.
Comuniștii au avut o intensă muncă legislativă și au apărut trei constituții în anii 1948, 1952 și 1965, drepturile omului fiind păstrate sub diferite forme plăcute unui observator naiv. Și astăzi sunt amintite prin toate manualele de Istorie și tinerele generații pot rămâne cu ideea că autoritățile respectau legea și făceau totul pentru prosperitatea poporului român.
Nimic mai fals! România a fost condusă numai și numai după un document rămas strict secret în timpul comunismului și puțini erau cei ce aveau acces la aceste instrucțiuni esențiale. A ieșit la lumină în statele lagărului socialist după 1989, dar varianta românească n-a fost găsită încă. Documentul este o Directivă N.K.V.D. din 2 iunie 1947 și are 45 de principii amănunțite despre cum trebuie să fie guvernată o țară pentru ca să fie veșnic sub dominația unei poliții politice. Securiștii lui Stalin stabileau clar că trebuie să fie zdrobită țărănimea, cea care era atașată de pământul țării și nu era interesată de internaționalismul comunist.
Cum voiau autoritățile să explice măsurile represive
Articolul 13 stabilea clar strategia pentru nimicirea sătenilor și este uimitoare prin claritatea ordinelor. Autoritățile de la București urmau să pună dări cât mai mari pentru ca țăranii să nu aibă cum să plătească și statul să aibă argumente pentru măsuri represive. Ineficiența economică era demonstrată și urma confiscarea întregului pământ, proces numit colectivizare.
Dacă populația ar fi ținut cu dinții de ogoarele strămoșești, autoritățile urmau să nu mai primească unelte, semințe și produse chimice necesare producției agricole. Se mergea până la stabilirea necesității aducerii alimentelor din import, încăpățânații truditori de pe ogoare urmând să fie înfometați, așa cum se întâmplase și-n timpul foametei din 1945 – 1947. Era o declarație de război împotriva a peste 70% din populația țării și ostilitățile au durat până în anul 1989. Efectele au fost vizibile. Bogații satelor au fost executați demonstrativ în fața locuitorilor pentru a se realiza colectivizarea. Populația rurală a fost jefuită de pământ, animale și unelte. Țăranii care au încercat să se opună comuniștilor au fost trimiși în lagărele de exterminare.
Nicolae Ceaușescu a fost implicat în reprimarea opozanților
Forțele Securității au deschis foc automat pentru a demonstra cum se zdrobește un popor în numele ideologiei de stânga. Chiar Nicolae Ceaușescu a fost implicat în reprimarea opozanților din localitatea Vadu Roșca. Dictatorul a mers chiar mai departe decât Gheorghe Gheorghiu-Dej cu aplicarea principiilor lansate de poliția secretă stalinistă. A introdus un plan de sistematizare a localităților pentru ca țăranii să fie rupți definitiv de pământ și să fie băgați în celule din beton ale blocurilor rurale.
Un om lipsit de pământ este ideal pentru a fi manevrat de către autoritățile totalitare în direcția dorită de regim și comuniștii aveau o singură idee, stabilită scurt și clar de Stalin în anul 1924: revoluția mondială sau cucerirea întregii planete în numele ideologiei comuniste, indiferent de numărul de victime.
Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu au făcut totul pentru atingerea acestui obiectiv trasat de Marx, Engels, Lenin și Stalin. S-a făcut totul împotriva poporului român și valorile reale ale neamului au fost torturate, ucise sau au ajuns în situații mizere. Fericiți erau cei ce reușeau să scape din marele lagăr numit România și să ajungă în lumea liberă. Mulți au fost ajunși însă de gloanțele ascuțite ale grănicerilor.
