Gunoiul unuia, norocul altuia, pare a fi dictonul care exprimă cel mai bine întâmplarea de mai jos.
În 2008, americanul Tony Marohn a cumpărat, cu aproximativ cinci dolari, o serie de documente la o "licitaţie de garaj", printre care şi un certificat de acţiuni la compania petrolieră Palmer Union Oil. Ulterior, Marohn a descoperit că succesorul companiei, care acum nu mai există, este Coca-Cola şi susţine că certificatul îi oferă dreptul la 1,8 milioane de acţiuni ale companiei, adică circa 130 de milioane de dolari.
În 2010 Marohn a murit, dar familia sa este decisă să obţină banii respectivi de la Coca Cola în justiţie, deşi compania de băuturi răcoritoare spune că respectivul certificat a fost anulat şi că cererea familiei este nefondată şi nedreaptă faţă de ceilalţi investitori.
"Era ca un cec în alb", a declarat Chris Morosoff, avocatul familiei Marohns, pentru ABC News. "Când Tony a cumpărat documentele, acest certificat se afla printre ele. Oricine îl deţine şi îşi pune numele pe el, îi aparţine".
Certificatul lui Marohn era aprobat şi alocat, dar numele cesionarului a fost lăsat necompletat. Marohn a scris numele său şi în cele din urmă a cerut companiei 1,8 milioane de acţiuni, însă Coca Cola l-a dat în judecată pentru fals în acte. Dacă justiţia ar fi de partea familiei Marohn, aceasta s-ar afla printre persoanele fizice cu cele mai multe acţiuni la Coca-Cola.
Bob Kerstein, administratorul unui site care vinde certificate de acţiuni vechi spune că este abordat de o mulţime de persoane care vor să le răscumpere. "Sunt oameni care deţin certificate în alb şi cred că au tras biletul câştigător la loto", spune Kerstein, care precizeaza că, pentru a fi validate, certificatele trebuie să fie înregistrate de compania respectivă.