Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului transmite că războiul din Siria s-a soldat cu peste 6.800 de morţi în 2020. Trebuie menționat că dintre aceștia, 1.500 erau civili.
Acesta este cel mai scăzut bilanţ anual de la începutul conflictului, acum nouă ani. Conflictul s-a soldat cu peste 10.000 de morţi anul trecut, faţă de un vârf de 76.000 în 2014, cel mai sângeros an, conform informațiilor transmise de Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului.
Printre victimele recenzate în 2020 figurează 1.528 de civili, dintre care 231 de minori, 1.503 membri ai forţelor regimului şi peste 1.000 de combatanţi – sirieni şi de alte naţionalităţi – ai miliţiilor proregim.
Războiul a distrus economia ţării
Potrivit OSDO, 1.500 de jihadişti au murit în 2020, dintre care 537 de combatanţi făceau parte din gruparea teroristă Stat Islamic, iar 172 de luptători aparţineau Forţelor Democratice Siriene (FDS), dominate de kurzi.
Din 2011, războiul din Siria s-a soldat cu 387.000 de morţi, dintre care 117.000 civili. Acest bilanţ nu include 88.000 de persoane ucise sub tortură în închisorile regimului, nici miile de dispăruţi în timpul conflictului, anunţă OSDO.
Războiul, care a antrenat distrugeri masive ale infrastructurii şi a distrus economia ţării, a obligat mai bine de jumătate din populaţia de dinainte de război să caute refugiu în alte zone. Potrivit ONU, 6,7 milioane de oameni au fost strămutaţi în interiorul ţării, iar 5,5 milioane de oameni au devenit refugiaţi externi.
Germania și-a dat acordul pentru deportările în Siria
Potrivit AFP, începând cu luna ianuarie, autorităţile germane vor autoriza din nou returnarea sirienilor consideraţi periculoşi, în pofida protestelor din partea partidelor de stânga şi a asociaţiilor care sprijină migranţii, transmite agerpres.
O decizie în acest sens a fost luată joi seară în cadrul unei şedinţe a miniştrilor de interne din landurile Germaniei, care au competenţă în această chestiune, relatează mai multe mass-media germane.
Responsabilii în acest dosar au refuzat să extindă interzicerea deportărilor în Siria, măsură adoptată în 2012.
Această decizie a fost luată la iniţiativa liderilor conservatori, membri ai familiei politice a cancelarului Angela Merkel. Aceştia au reuşit să îşi impună opiniile în faţa liderilor regionali de stânga care se opun acestor expulzări din cauza războiului civil din Siria şi a abuzurilor de care este acuzat regimul de la Damasc.
Chiar dacă, în cele din urmă, această decizie ar putea afecta doar câteva zeci de persoane, un tabu este astfel încălcat în Germania, ţară care s-a remarcat în 2015 prin deschiderea largă a graniţelor pentru solicitanţii de azil sirieni care fugeau în acel moment de războiului din ţara lor. Mai multe sute de mii dintre aceştia s-au întors.