Teoria clasică susține că, atunci când Statele au epuizat mijloacele politice, recurg la mijloace militare pentru a-și rezolva disputele. Dar acum două sute de ani von Clausewitz nu avea de unde să știe că, de fapt, există și o a treia repriză: când mijloacele militare sunt epuizate, se recurge la mijloacele financiar-bancare. Care sunt devastatoare! În prezent, războiul din Ucraina tocmai trece în această a treia etapă.
Vă așteaptă un glonț în țeastă!
Așa cum scriam săptămâna trecută, recentul Summit NATO de la Washington a ajuns la concluzia că Alianței îi lipsesc 35 – 50 de brigăzi mecanizate, pentru a putea face față unei previzibile agresiuni ruse. Vestea a stârnit entuziasm patriotic în Duma de la Moscova, unde se știe că Rusia are deja pe frontul din Ucraina 3.500 de tancuri. Ideea de bază a fost sintetizată la Televiziunea de Stat de deputatul Alexandr Kazakov:
„Ne aflăm în plin conflict armat, iar Occidentul nu știe unde ne vom opri… Înaintăm spre Apus, pe zi ce trece suntem mai aproape de ei, de frontierele NATO. După ce-i terminăm pe ucraineni, dăm piept cu ei. Și ce se va întâmpla atunci? Ăștia o să se trezească cu un glonț în țeastă!”
Dar ministerul rus al Apărării a ”uitat” să informeze Duma că, din acele 3.500 de tancuri, 80% sunt recuperate din gropile de gunoi sovietic și cârpite cu piese nord-coreene. De fapt, Rusia are numai 120 de tancuri capabile să tragă muniție modernă, APFSDS – ”Svineț”. Restul au șanse minime în confruntarea cu tancurile moderne ale NATO, potrivit editorialului publicat de Evenimentul Zilei.
Se schimbă natura războiului
În aceste condiții, Kremlinul își dă seama că trebuie să se grăbească cu reînarmarea. La 21 iulie, realizatorul Ruslan Ostașko declara la Televiziunea de Stat rusă:
„Intrăm într-o cursă a înarmărilor… se aruncă cu capul înainte într-o cursă a înarmărilor, specifică Războiului Rece. Ei speră să câștige.”
Altfel spus, confruntarea devine preponderent economică – iar fiecare ban contează. Că doar nu degeaba zilele trecute domnul Putin cerea Guvernului „să fie cu ochii pe disciplina financiară, că nu sunt bani de irosit.”
Nu sunt bani de irosit, fiindcă cheltuielile cu carnea de tun cresc de la o lună la alta. În mai, Armata rusă a înregistrat în Ucraina o medie de 1.262 morți și răniți pe zi. În iunie, 1.163. Pentru a menține frontul de peste 3.700 de kilometri, Armata rusă a prevăzut pentru acest an recrutarea a 520.000 de voluntari. În semestrul 1, a reușit să recruteze numai 190.000. Dacă lucrurile continuă astfel, perspectiva e sumbră.
Scăderea numărului de voluntari se datorează faptului că frontul din Ucraina a dobândit faima de ”mașină de tocat carne”. În pofida cenzurii, media socială rusă e plină de fotografii cu mormane de cadavre dezmembrate. De aceea, Duma de la Moscova ia măsuri: Alexandr Khinștein, președintele Comisiei pentru tehnologie al Camerei inferioare, anunța zilele trecute cu satisfacție că s-a reușit scăderea cu 40% a vitezei de upload pe YouTube, iar în curând viteza va scădea cu 70%, ca să nu mai încarce toți neaveniții filmulețe cu militari ruși morți și răniți. De altfel Duma tocmai a adoptat o nouă lege, care pedepsește cu 10 zile de arest orice militar care face fotografii pe front.
500.000 de colonei
Se remarcă situația de la Moscova: locuitorii sunt mai bine informați despre ce e prin Ucraina, așa că numai 45.000 s-au prezentat voluntari. Pentru a îndeplini planul la carne de tun, primarul Moscovei, Sobyanin, anunță că oferă câte 1,9 milioane ruble (21.700$) oricărui cetățean care se oferă voluntar. Asta se adaugă soldei de 430 mii ruble pe lună (4.970$/ lună) pe care o câștigă fiecare soldat angajat. Adică, cinci salarii medii! Cu prima Sobyanin cu tot, rezultă 6.776$/ lună: un soldat rus câștigă mai mult decât un colonel francez (5.437$/lună). Pentru recruta cât de cât o brumă de voluntari, Rusia plătește 500.000 de solde de colonel NATO, în fiecare lună. 4 miliarde $ pe lună: cât Podul Kerci.
Și asta nu e tot: mai sunt și cheltuielile sociale! Familiile a circa un milion de soldați ruși – morți, răniți sau încă activi pe frontul din Ucraina – beneficiază de credite cu dobândă subvenționată, de numai 8% – pe când dobânda de referință a Băncii Centrale a Rusiei e de 18%. În 2023, băncile ruse au acordat credite ipotecare în valoare de 88 miliarde $, în creștere cu 50% față de 2020. Din aceste credite, 70% au fost subvenționate – deci Statul rus a plătit băncilor 6 miliarde $/an subvenții pe dobânzi, pentru militari. Și mai sunt pensiile pentru militarii răniți și descendenții celor decedați: 26 miliarde $/an.
Rezultă că numai cheltuielile directe și indirecte cu procurarea cărnii de tun se ridică la 79 miliarde $ pentru anul în curs: 18% din Bugetul de Stat! Aceste cheltuieli s-au făcut, până acum, din Fondul Național de Bunăstare (Фонд национального благосостояния – ФНБ). În iulie 2022, ФНБ se situa la nivelul de 143 miliarde $. În decembrie 2023, ajunsese la numai 53 miliarde $. E de așteptat deci ca banii să se termine la nivelul trimestrului IV a.c.. Aceasta este și evaluarea generalului Pivnenko, comandantul Gărzii Naționale a Ucrainei: „într-o lună, o lună și jumătate inamicii nu vor mai putea derula ofensive simultane pe multiple fronturi și vor fi nevoiți să treacă în defensivă.”
Războiul economic fulger
Sesizând pregătirile NATO pentru un război economic, Rusia socotește că mobilizarea Occidentului se va derula prea încet pentru a da rezultate. Astfel, același deputat Kazakov declara, la Televiziunea de Stat:
„Un război economic durează mai mult, iar ăștia chiar cred că ar fi mai eficient decât un război armat. Cică presiunile economice ar fi mai puternice decât forța armată.”
Numai că, de astă dată, Occidentul s-a mișcat rapid: în zilele care au urmat acestor declarații disprețuitoare, Rusia a încasat trei lovituri majore.
În primul rând, responsabilul cu politica externă a U.E., Josep Borrell, a anunțat că o tranșă de 1,4 miliarde $ din fondurile rusești înghețate vor fi alocate Ucrainei în prima săptămână a lunii august. Kremlinul, în ale cărui pivnițe zace de mai bine de un secol Tezaurul furat al României, a reacționat vehement:
„E greu să-ți imaginezi ceva mai rău: aceste fonduri nu numai că ne-au fost furate, ele sunt folosite pentru a cumpăra arme!”
A doua lovitură a venit dinspre Ungaria, care a blocat din nou eforturile U.E. de a aloca Ucrainei un ajutor militar de 6 miliarde Euro. Ca răspuns, Kievul a blocat livrările de petrol ale companiei rusești Lukoil către Ungaria și Slovacia, prin ramura sudică a conductei ”Drujba”. Ungaria ar fi putut, în acești ani de război, să-și diversifice sursele de aprovizionare cu petrol, având acces la conducta ”Adria”, dinspre Croația, și la conducta ”Transalpina”, dinspre Italia – dar a preferat să sporească cu 56% importurile sale din Rusia, ajutând astfel Kremlinul să-și finanțeze efortul de război.
Iar a treia lovitură a venit dinspre China. La 22 iulie, cea mai mare bancă de Stat a Chinei, Bank of China JSC, s-a retras din poziția de bancă de cliring a Bursei din Moscova. În condițiile în care moneda chineză, yuanul, este de câteva luni moneda de referință a Bursei din Moscova, e o lovitură de proporții. Scadența nu e însă imediată: operațiunile de cliring în yuani sunt în prezent derulate de altă bancă chineză de Stat, ICBC Bank. Dar licența acordată de Trezoreria SUA către ICBC, de continuare a operațiunilor cu entitatea sancționată, expiră la jumătatea lunii august. După, nu se mai știe care va fi moneda de referință a Burselor rusești: sesterțul roman, tetradrahma ateniană sau kosonul dacic?
Rusia nu are cum să pareze aceste lovituri economice. Presa internațională arată că Moscova a răspuns conform strategiei Consiliului de Securitate al Rusiei, expusă de Dmitri Medvedev:
„Trebuie să le răspundem… Să lovim în bunăstarea cetățenilor lor, în încrederea lor în viitor… Trebuie să provocăm daune peste tot … Să provocăm probleme în cele mai importante tehnologii ale lor și să le lovim fără milă, distrugându-le literalmente energia, industria, transporturile, serviciile bancare și sociale…
Să le facem viața un coșmar nebun!”
Și astfel, rețeaua feroviară franceză de mare viteză TGV a fost sabotată prin atacuri sincronizate afectând 800.000 de călători. Apoi, rețelele de fibră optică au fost sabotate în șase zone din Franța, afectând serviciile bancare. Acum, presa rusă discută extinderea sabotajelor, vizând China. Komsomolskaya Pravda expune un asemenea plan, sub semnătura lui Dmitry Steshin: „Aș trimite o dronă cu componente chineze, cu steagul galben – albastru pe ea, să lovească gazoductul Power of Siberia”. În opinia ziarului, Guvernul Chinei, păcălit, ar rupe relațiile cu Ucraina.
Veriga slabă
Care e mecanismul prin care Occidentul a reușit să pună Rusia într-o asemenea situație? E relativ simplu: efortul s-a concentrat asupra verigii slabe a lanțului agresiunii, China.
Totul a început în 2008, când conducerea centrală chineză a permis administrațiilor regionale să contracteze credite, pentru a dezvolta infrastructura. Iar administrațiile locale au angajat de la bănci de Stat credite de sute de miliarde de dolari pentru a construi șosele și poduri, autostrăzi, rețele electrice și de apă. Asemenea investiții aduc puține beneficii financiare directe, drept care administrațiile locale au achitat creditele vânzând terenuri către investitori imobiliari.
Pe terenurile respective, dezvoltatorii au construit birouri și locuințe, folosind fonduri oferite de instituții financiare ne-bancare, similare unor cooperative de credit, care adună rate lunare de la peste 200 de milioane de deponenți, animași de speranța unei locuințe mai bune. S-au acumulat astfel credite evaluate de economiștii occidentali între 7.000 miliarde $ și 11.000 miliarde $ – adică, de două ori mai mari decât creditele contractate de guvernul central.
Iar China a ajuns la o îndatorare totală pe care Wall Street Journal o apreciază la 350% din Produsul Intern Brut. Sistemul poate că ar fi funcționat dacă nu ar fi survenit Criza Covid. Pe fondul politicii ”Zero Covid”, milioane de familii au fost consemnate în arest la domiciliu. Neputând munci, nu au putut plăti ratele. Cooperativele de credit nu au putut finanța dezvoltatorii: față de acum un an, în semestrul 1/2024 investițiile imobiliare au scăzut cu 10,1%. Investitorii la rândul lor au disponibilizat muncitori, ceea ce a determinat intrarea într-o spirală negativă: față de acum un an, suprafața construită vândută a scăzut cu 19%.
Deci nici dezvoltatorii nu au putut să-și plătească creditele: volumul creditelor neperformante în sectorul imobiliar chinez este evaluat acum la 800 miliarde $. Iar instituțiile financiare ne-bancare, intrate în dificultate, nu au putut să finanțeze noi construcții: suprafața nou construită s-a redus în semestrul 1/2024 cu 23,7%. Deci, dezvoltatorii imobiliari nu au mai avut nevoie de terenuri noi. Neputând vinde terenuri către dezvoltatori, administrațiile locale nu au putut achita ratele la băncile de Stat și au fost nevoite să oprească șantierele de infrastructură, disponibilizând alte milioane de angajați, accentuând spirala negativă.
De trei ani încoace, Guvernul Chinei se străduiește să resoarbă această ”bulă imobiliară”, dinamizând exporturile. Dar, în semestrul 1/2024, exporturile au crescut sub așteptări: numai 3,6% față de anul precedent. Tendința se accentuează: după ce China nu a depus bunele oficii cerute de Franța, în ce privește războiul din Ucraina, Uniunea Europeană a început să-și închidă piețele pentru exporturile chineze, urmând exemplul Statelor Unite. În prezent, chiar și piețele din așa-numitul ”Sud Global” au început să reacționeze similar: Turcia, Mexic, Chile și Brazilia tocmai cresc tarifele pentru bunurile chineze de import. Acestea au fost subiectele pe ordinea de zi a celei de-a 20-a Plenare a Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez (15 – 18 iulie a.c.).
Principiul dominoului
Și chiar în toiul Plenarei a picat vestea că Trezoreria SUA pregătește sancțiuni la adresa principalelor bănci chineze, iar NATO a adoptat planul de contingență privind înghețarea fondurilor suverane chineze. Conducerea chineză a analizat atent situația: dacă Beijingul continuă jocul său de până acum, apare riscul unor sancțiuni care ar duce la pierderea a câteva zeci de procente din exporturile chineze – cu repercusiunile de rigoare asupra economiei. Iar în fond, valoarea exporturilor chineze către Rusia reprezintă sub 3% din totalul exporturilor chineze, nivel comparabil cu exporturile chineze spre Vietnam, Malaezia, Indonezia sau Tailanda. Merită oare să pierzi piața europeană și cea nord-americană, pentru a permite Moscovei să ”elibereze” satul Lozuvatska? Banca Populară a Chinei și ministerul de Externe au primit instrucțiuni în consecință.
Nu numai principalele bănci de Stat, ci și întregul sistem bancar chinez a început să se retragă din Rusia. Cum peste 95% din tranzacțiile internaționale ale Bursei din Moscova se derulează în monedă chineză, în yuani, efectul a fost devastator. Inițial, comercianții ruși au încercat să remedieze situația apelând la vechile lor legături cu bănci din Asia Centrală. Dar Secretarul de Stat Antony Blinken și șeful diplomației chineze, Wang Yi, au avut „discuții deschise și constructive” sâmbătă, la Vientiane (Laos). Iar de a doua zi, Consiliul General „Business Russia” anunța că băncile din Statele central-asiatice au început să refuze plățile, în toate cazurile în care din documente reiese vreo asociere cu Rusia.
Iar domnul Wang Yi l-a invitat la Beijing pe omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba, pentru o vizită prelungită, prima de la izbucnirea războiului. Au avut loc „negocieri extinse, detaliate și de substanță privind o pace justă”. Miza este clară: „sunt convins că, după ce Ucraina a început negocierile pentru admiterea în U.E., China va trebui să privească relațiile cu Ucraina prin prisma relațiilor sale strategice cu Europa”, declara domnul Kuleba. Cu trimitere și la Ruta Caspica – Marea Neagră” (Azerbaidjan, Turkmenistan, Georgia și Romania) care va face obiectul unui acord, semnat la București în toamnă.
Au dat-o la întors…
Stadiul negocierilor poate fi dedus doar din atitudinea unor terțe părți, mai bine informate. Ministrul Wang Yi l-a informat pe omologul său rus despre discuțiile sale cu omologul ucrainean și, practic de a doua zi, Kremlinul a dat semne că „este deschis la negocieri cu președintele Volodymyr Zelenskiy privind terminarea conflictului, deși are îndoieli privind legitimitatea mandatului acestuia”. E totuși un pas înainte față de declarațiile anterioare, care puneau sub semnul întrebării existența Statului și poporului ucrainean, cereau capitularea necondiționată și arestarea conducerii de la Kiev.
La rândul său, partea ucraineană – care a refuzat îndelung orice negociere cu Regimul Putin – declară acum, de la Beijing, că este pregătită pentru discuții ”de bună credință” cu Rusia, pornind de la principiile Cartei ONU, adică respectarea suveranității și integrității Ucrainei. Spre stupoarea ziariștilor prezenți, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a comentat că „se poate spune că mesajul domnului Kuleba este la unison cu poziția noastră, dar mai este necesară clarificarea unor detalii”.
Această schimbare de paradigmă tocmai determină efecte în cascadă. Zilele trecute, Mike Pompeo, fost secretar de Stat al SUA, a prezentat un posibil plan de pace al lui Donald Trump. Nu mai este vorba de ieșirea din NATO și de recompensarea agresorului prin cedarea ”stil Munchen 1938” de teritorii ucrainene, ci din contră, de „înarmarea fără limite a Ucrainei și sancțiuni mai dure pentru băncile și petrolul din Rusia”. Uitând cu totul rolul Partidului Republican în blocarea ajutorului pentru Ucraina, în sprijinul actualei ofensive ruse, domnul Pompeo susține acum că ezitările Administrației Democrate în a ajuta Ucraina ar fi de vină pentru ”distrugerea orașelor ucrainene și sute de mii de victime”.
Și India tocmai își schimbă poziția. Prim-ministrul indian, Narendra Modi, va vizita Kievul în luna august pentru a oferi medierea sa în vederea soluționării conflictului din Ucraina. Observăm cu interes și schimbarea la față a domnului Viktor Orbán. Prietenia cu agresorul îl pune pe prim-ministrul ungar într-o situație penibilă: duce un război nedeclarat cu Uniunea Europeană exact când Ungaria deține președinția rotativă a UE. Dar evoluția relațiilor Ucrainei cu China pare a-i îmblânzi opiniile. Dânsul a participat și în acest an la Universitatea de Vară „Tusványos” (23-28 iulie, Băile Tuşnad) și, spre mirarea noastră, nu și-a mai bătut joc de discuțiile avute cu prim-ministrul român, nu a mai pus sub semnul întrebării apartenența Transilvaniei la România și nu a mai ridicat în slăvi ”rasa maghiară”. Poate fiindcă își dă seama că domnul Putin nu este în poziția să-i facă cadou Ardealul.
Mai rămâne să-și schimbe poziția și cancelarul Nehammer, credincioasa sentinelă a Gazprom, care ține 19 milioane de români cu șapca-n mână la Porțile Europei. Iar când subordonații domnului Karner vor înceta să vândă cifrurile UE și datele personale ale cetățenilor europeni către KGB/FSB, vom avea un semnal clar că pacea e aproape.