Ceea ce ar fi părut imposibil în urmă cu câteva luni, nimeni nu mai dorea Polonii, Ungarii, Bulgarii sau Slovenii, este gândit acum în alți termeni. Ucrainenii mor pentru dreptul de a putea alege să rămână de partea aceasta. A nu-i lăsa să intre va fi inacceptabil, va spune multă opinie publică. Este o idee proastă, va spune politica. Chiar dacă aderarea presupune riscul de a crea dezechilibre interne și probleme de rezolvat mai încolo, transmite Diario de Noticias.
Opțiuni riscante
Aceeași logică se aplică și celorlalți candidați, care au așteptat mai multă vreme. În Albania, Muntenegru și Macedonia de Nord, problema va fi dacă Europa preferă ca aceste ţări să intre înainte de a fi pregătite sau să rişte să fie lăsați pe dinafară și să fie cucerite de sfera de influență rusă sau, mai relevant, pe termen mediu, chineză. Niciuna dintre opțiuni nu este lipsită de riscuri, dar una este mai proastă decât cealaltă.
Un raționament similar va ajunge cel mai probabil să fie folosit pentru țările din vecinătate. La sfârșitul secolului trecut, în timp ce Uniunea Sovietică se destrăma, Romano Prodi sugera că Europa avea nevoie în jurul său de un „cerc de prieteni” cărora să le ofere „totul în afară de instituții”. În situația actuală și viitoare, nevoia este mai acută. În funcție, în mare parte, de opţiunile europenilor, în jurul Europei se vor afla aliați ai europenilor sau rivalii săi. Problema, dificilă, este să vedem cum se asigură o bună influență în vecinătate, neavând de oferit aderarea.
La jumătatea drumului dintre țările cu adevărat candidate la aderare și cele care nu vor fi niciodată, se găseşte Turcia. După cum s-a văzut, este prea importantă pentru a fi lăsată să cadă de cealaltă parte și prea mare, diferită și nesigură pentru a putea intra. Și totuși alianța sa va lipsi.
Cealaltă consecință a revenirii logicii blocurilor este că va exista tendiţa gândirii în termeni noi a comerțului internațional. Cum nu a servit la împiedicarea conflictelor, interdependența economică este văzută ca o limitare. Ceea ce înseamnă că tendința de a vorbi despre reindustrializare și protecționism, începută cu mai mult timp în urmă și accelerată de pandemie, se va consolida.
Riscul autonomiei strategice
Autonomia strategică, despre care vorbea Macron acum câțiva ani, va duce la dorința de a se produce mai mult în Europa, sau în țările apropiate de europeni, pentru a depinde mai puțin de alte ţări, mai îndepărtate din toate punctele de vedere. Dar acest fapt are un dezavantaj. China interpretează ceea ce spunem și scriem și va ști că, în consecință, va trebui să depindă mai mult de piața sa internă și să o închidă mai mult spre exterior.
Pe plan extern, acest proces riscă să ducă la îndepărtarea altor aliați. Dacă Europa se va închide din punct de vedere comercial, va sfârși prin a pierde relațiile cu multe țări terțe, împingându-le, eventual, în sfera de influență a Chinei. Pe plan intern, tendința de consolidare a capacității industriale europene poate slăbi regulile care asigură concurența pe piața internă, creând campioni pe de o parte și perdanţi pe de altă parte.
Într-o Europă în care geopolitica va decide extinderile, iar logica blocurilor va defini politica comercială și de concurență, țări precum Portugalia și companii precum cele portugheze trebuie să regândească prioritățile și strategiile, dacă nu doresc să devină mai periferice și mai dependente. Niciodată alegerile noastre europene nu au fost atât de importante.
