Criptomonedele majore au continuat să scadă în timpul sesiunii de marți din cauză că pe piețe persistă un nivel ridicat de aversiune față de risc, alimentată de incertitudinea creată de războiul dintre Rusia și Ucraina, arată Radu Puiu, Financial Analyst în cadrul casei de brokeraj pe burse internaționale XTB România.
Sentiment de „frică extremă” pe piața cripto
Declinul a început pe măsură ce veștile negative care au apărut săptămâna trecută au redus și cele mai optimiste așteptări de rezoluție a conflictului. Situația rămâne foarte tensionată, forțele rusești continuând să atace orașe ucrainene importante cu artilerie și rachete, în ciuda faptului că oficialii celor două tabere s-au întâlnit pentru negocieri.
Indicatorul Bitcoin Fear & Greed, care arată sentimentul de pe piața monedelor digitale, se află în zona de ”frică extremă” în prezent și s-a aflat pe teritoriul „fricii” în ultimele trei luni, ceea ce a făcut ca Bitcoin să fie volatil în acest început de an.
Intrările noi de investiții în fondurile cripto au crescut de trei ori săptămâna trecută, atingând cel mai ridicat nivel din aproape trei luni, în ciuda faptului că în Europa s-au înregistrat fluxuri de ieșire.
Această tendință ne sugerează că interesul pentru sector continuă să existe, în special în contextul în care majoritatea activelor din spațiul cripto se tranzacționează cu discounturi importante după corecțiile din ultimele luni.
Conform datelor CoinShares, fondurile de investiții în active digitale au atras 127 de milioane de dolari în fluxuri de intrare în cursul săptămânii încheiate pe 4 martie.
Interes în creștere în America
Analizând situația pe regiuni, în America de Nord și America Latină s-a observat un interes în creștere, fiind raportate intrări de 151 de milioane de dolari, în timp ce incertitudinea de pe plan european i-a determinat pe investitori să fie mult mai prudenți și atenți cu modul în care își plasează fondurile, astfel fiind înregistrate fluxuri negative de numerar de 24 de milioane de dolari în Europa.
Interesul cel mai mare este pentru fondurile pe Bitcoin, care au înregistrat intrări de 95 de milioane de dolari săptămâna trecută, cea mai mare valoare de la începutul lunii decembrie.
Pe de altă parte, fondurile pe Ether au înregistrat intrări de 25 de milioane de dolari, fiind cea mai ridicată valoare din ultimele 13 săptămâni.
În contextul în care tot mai multe voci au susținut că Rusia ar putea evita sancțiunile Occidentului prin utilizarea monedelor digitale, oficiali europeni și din SUA au susținut ideea de introducere a unui set de reglementări pentru spațiul cripto cât mai rapid.
Astfel, conform unor surse apropiate Casei Albe, Președintele Joe Biden va semna în această săptămână un ordin executiv care va sublinia strategia guvernului SUA pentru criptomonede.
Ordinul va îndruma agențiile federale să examineze potențialele modificări de reglementare precum și securitatea națională și impactul economic al activelor digitale.
Abordarea Casei Albe cu privire la cripto a atras din nou atenția în ultimele săptămâni, după ce SUA și aliații săi au impus sancțiuni Rusiei, stârnind temeri că organizațiile și indivizii ar putea folosi cripto pentru a evita restricțiile.
De asemenea, Directiva Casei Albe este așteptată să abordeze și posibilitatea de introducere a unei monede digitale emise de banca centrală din SUA, dar este posibil să ezite în a lua o poziție fermă cu privire la această inițiativă deoarece Rezerva Federală studiază încă problema.
Într-un document publicat în ianuarie, banca centrală a declarat că o monedă digitală emisă de banca centrală din SUA ar putea ajuta la menținerea dominației dolarului, pe măsură ce alte țări, precum China, se adaptează noii tehnologii.
Reglementarea, un subiect controversat
Reglementarea spațiului de monede digitale este un subiect controversat în rândul investitorilor, dar tot mai multe opinii ale experților susțin că investitorii în criptomonede ar trebui să o privească într-un mod pozitiv.
În primul rând, mai multă reglementare ar putea duce la mai multă stabilitate pe o piață cripto extrem de volatilă.
Cu toate acestea, mulți pasionați de criptomonede se opun ferm ideii de reglementare, susținând că ar împiedica inovarea și contravine scopului principal pentru care au fost inventate criptomonedele, care pune accentul pe descentralizare.
În plus, un proiect mai amplu de reglementare are potențialul de a-i proteja pe investitorii pe termen lung, de a preveni activitățile frauduloase în cadrul ecosistemului cripto și de a oferi îndrumări și direcții clare care să ofere companiilor stabilitatea necesară pentru a inova în această piață.
Stimulent pentru adopția la scară largă
Un alt aspect important pentru monedele virtuale este faptul că tot mai multe entități statale (orașe, țări) anunță diferite parteneriate cu firme din spațiul cripto care au ca scop implementarea plăților cu criptomonede pentru diferite aspecte ale vieții.
Astfel, Lugano, un oraș din Elveția, adoptă criptomoneda ca mijloc de plată a taxelor, bunurilor și serviciilor, ca parte a unei noi colaborări cu furnizorul de monede stabile Tether (USDT).
Cetățenii din această provincie vor putea plăti impozitele și taxele de serviciu public cu Bitcoin, potrivit directorului orașului.
Aceste inițiative promovează utilizarea acestor instrumente în viața cotidiană și ar putea reprezenta un stimulent pentru adopția pe scară largă, în contextul în care încrederea în monedele fizice (fiat) scade tot mai mult după lovitura încasată de rubla rusească și după ce banca centrală a anunțat că va limita schimbul de monedă națională și va ”obliga” firmele naționale să dețină o mare parte din venituri în rublă pentru a impulsiona cererea.
Aceste măsuri au evidențiat dezavantajele pe care le are o monedă tradițională într-un context tensionat.
Cu toate acestea, în prezent criptomonedele sunt considerate atât ”protagonist” cât și ”antagonist” în aceeași poveste.
În primul rând, reprezintă o alternativă foarte facilă de a primi ajutor monetar în mod direct, situație observată în urma donațiilor primite de Ucraina în active digitale.
Pe de altă parte, continuă să fie considerate o modalitate de a evita sancțiunile monetare impuse oligarhilor ruși și guvernului rus, ceea ce face autoritățile să devină tot mai prudente.
Totuși, trebuie să subliniem că monedele digitale sunt neutre din punct de vedere politic și în prezent se află în centrul atenției, fiind un moment important în procesul de adopție pe scară mai largă și posibilitatea de introducere a unor reglementări la nivel extins ar putea oferi un impuls acestei piețe și să scoată în evidență utilitatea pe care o are.