În lupta cu consumatorii şi traficanţii de droguri, statele au reuşit doar să mute problemele dintr-o parte în alta, dând mai multă atenţie acţiunilor represive scumpe şi ineficiente decât măsurilor de sănătate.
Concluzia poate fi desprinsă din ultimul raport al Oficiului ONU pentru Combaterea Drogurilor şi Infracţionalităţii – UNODC, publicat săptămâna trecută. Potrivit World Drug Report 2010, reducerea pieţei cocainei în SUA, inclusiv ca urmare a blocării unor rute prin Mexic, nu a făcut decât să mute problema peste Atlantic. În ultimul deceniu, numărul de consumatori de cocaină din Europa s-a dublat, depăşind 4 milioane. Până în 2008, piaţa europeană urcase la 34 miliarde de dolari, ajungând aproape de cea americană (37 mld. dolari), cea mai mare din lume.
Nici pentru americani reducerea pieţei cocainei nu a însemnat decât pe jumătate o veste bună. A înflorit în loc piaţa stimulentelor tip anfetamină (ATS). De altfel, e de aşteptat ca la nivel global numărul consumatorilor ATS să ajungă la 30-40 milioane, depăşind astfel numărul total al consumatorilor de cocaină şi opiacee (în special heroină). Substanţa ilegală cu cea mai mare producţie şi cel mai extins consum rămâne însă canabisul (130-190 milioane persoane au fumat cel puţin o dată anul trecut), cultivat în aproape toate ţările, din ce în ce mai frecvent în culturi de interior. Raportul UNODC precizează că, în privinţa canabisului, ţările nu mai împărtăşesc în totalitate opinia că trebuie menţinută incriminarea consumului şi comerţului: gradul de dependenţă e redus, la fel ca şi numărul victimelor. De altfel, multe ţări au dezincriminat deţinerea unor cantităţi reduse de canabis, iar în SUA mai multe state au legalizat comerţul, condiţionat de prescripţie medicală.
Ilegalitatea dublează problema drogurilor
„Nu vom rezolva problema drogurilor dacă doar mutăm dependenţa de heroină şi cocaină către alte substanţe – şi există cantităţi nelimitate, produse de laboratoarele Mafiei, la costuri ridicole“, a declarat Antonio Mario Costa, director executiv UNODC. Niciodată dispuse să admită că ilegalitatea, incriminarea consumului şi comerţului agravează problema drogurilor mai mult decât o fac substanţele în sine, împingând afacerile către cele mai violente organizaţii, dispuse să îşi asume riscul, autorităţile îşi recunosc, totuşi, incapacitatea de a opri traficul. Odată închisă o rută se deschide alta nouă, odată distruse culturile de coca, canabis sau maci, traficaţii se reorientează, pur şi simplu, spre droguri de sinteză tot mai periculoase.
Opreşti un drog, altul mai rău îi ia locul
De altfel, arată raportul UNODC, piaţa pentru stimulente tip anfetamină este mult mai greu de urmărit decât cea a drogurilor care presupun culturi, având rute de trafic scurte, cu laboratoare aproape de consumatori şi materii prime accesibile, adesea substanţe legale, care pot fi procurate uşor. Producătorii câştigă rapid pieţe noi pentru substanţe ca mefedronă, ketamină, piperazină sau spice. „Aceste droguri cauzează o dublă problemă: întâi, se dezvoltă mai rapid decât poate ţine legislaţia pasul cu ele, apoi au un marketing inteligent, putând fi adaptate pentru cerinţele specifice ale fiecărui consumator“, arată Mario Costa.
Din eşecul ţărilor care, luptându-se cu o substanţă, nu au reuşit decât să mute sau să agraveze problema, autorităţile române nu au învăţat nimic. În loc să ia în calcul etape de legalizare pentru drogurile ilegale, cea mai dură lovitură care poate fi dată traficanţilor, statul a interzis noi plante.
Acestea se găsesc acum pe piaţa neagră, unde afacerea a fost preluată de traficanţi. „Etnobotanicele se vând la fel de bine, dar acum nu mai ştim volumul pieţei. Mefedrona, una dintre cele mai periculoase substanţe proaspăt interzise, face furori pe piaţa neagră şi e injectată în amestec cu heroina“, spune Valentin Simionov, director executiv al asociaţiei Romanian Harm Reduction Nertwork. Potrivit afirmaţiilor sale, în martie 2010, Poliţia arestase zeci de consumatori de „etnobotanice“, care, dacă vor ajunge în detenţie, ne vor costa fiecare câte 2.300 de lei lunar faţă de 600 lei, cât costă tratamentul dependenţei de heroină în regim privat.
Concentrat doar asupra costisitoarelor acţiuni represive împotriva consumatorilor, statul nu găseşte resurse pentru programe de sănătate destinate dependenţilor, fiind acuzat recent şi pentru „abandonarea“ bolnavilor HIV: bugetul pentru antiretrovirale, care îi ţin în viaţă, s-a epuizat, la fel şi fondurile pentru schimb de ace.
