”Toată lumea se întrece să dezghețe banii înghețați în active. Vorbim de companiile importante, care de cele mai multe ori sunt deținute de guverne, vorbim despre Eni, care este cea mai mare companie petrolieră din Italia și totodată cea mai mare companie petrolieră străină din Libia, vorbim de Finmeccanca, care produce arme și infrastructură. Așadar, guvernele sunt puternic interesate în deschiderea de noi canale pentru relansarea afacerilor și toți se întrec pentru asta. Francezii au Total și alte companii ca Alcatel, Ariva și deasemenea importante companii feroviare care operează acolo”, susține jurnalistul Lucca Galassi.
El spune că un conflict armat este o bună oportunitate pentru cei care vor să facă profituri. Astfel, în zilele noastre, războiul este indispensabil economiilor din vestul Europei.
”Războiul este momentul oportunităților, momentul de a obține profit. În zilele noastre, un război este indispensabil pentru economiile vestice, pentru ca industriile vestice să trăiască și să prospere. Tu distrugi, tu reconstruiești, distrugi iar, iar reconstruiești. Este un cerc vicios care continuă la nesfârșit. Libia este acum o țară a oportunităților și toată lumea încearcă să… aș spune să prade. E un fel de a prăda. Încearcă să exploateze acest război cât de bine pot”, încheie jurnalistul.
”Războiul este indispensabil economiilor din vestul Europei!”
29 august 2011, 15:19
Ultima modificare în 29 august 2011, 18:19
După căderea regimului Gaddafi, Libia a devenit o țintă pentru statele puternice ale lumii. Acestea se luptă pentru a fi primele care gestionează importantele resurse naturale ale țării africane.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Chinezii chiar vin în România. Sinovel aproape să câștige o licitație eoliană
- Ajutor de încălzire pentru familiile cu venituri sub 786 lei/membru şi care nu pot menţine locuinţa la cel puţin 21 grade
- Elveţia ar putea suprima 10.000 locuri de muncă din sectorul bancar
- Lăzăroiu: Persoanele cu venituri mici nu vor plăti mai mult la întreţinere în această iarnă
- TotalSoft se extinde în Polonia și Turcia
- Acționarii Apple s-ar putea revolta împotriva noului șef
- Dezastru la fuziuni și achiziții în România: scădere de 90% în ultimii trei ani
- Directorul Fondului European de Stabilitate Financiară: Criza zonei euro se va soluţiona în 2-3 ani
- Comitetul ONU confirmă suspendarea României de la tranzicţionarea certificatelor de emisii
- Merkel: Actuala criză financiară nu va creşte inflaţia zonei euro