O renaștere națională în Ucraina
Sunt preocupări justificate și își au locul lor, însă scapă din vedere ideea principală. Războiul prost conceput, prost planificat și prost implementat de Vladimir Putin a declanșat în Ucraina o renaștere națională. Țara care se va ridica din războiul lui Putin va fi o forță nouă și formidabilă în Europa, ale cărei interese și perspective o vor alinia ferm cu SUA, scrie editorialistul Walter Russell Mead într-o opinie pentru The Wall Street Journal.
Aflat săptămâna trecută în vizită la Kiev, am discutat cu mai mulți ucraineni, printre care directori de companii, informaticieni, supraviețuitori ai ocupației rusești din Bucea și veterani ai luptelor îndârjite de la Mariupol. Probleme sunt din belșug. Țara trăiește sub lege marțială. Corupția e larg răspândită în continuare. Inflația îngreunează traiul, iar atunci când refugiații se înghesuie în adăposturi improvizate în care până la 60 de oameni pot împărți o singură bucătărie, viața de zi cu zi poate fi extrem de dificilă. Rachetele rusești brăzdează cerul și nu există vreo gospodărie care să nu fi fost atinsă de costul uman al războiului. Dar n-am întâlnit nici măcar un om care să creadă că Ucraina ar trebui să cedeze Crimeea sau Donbas în schimbul păcii.
Ucrainenii nu-și fac iluzii în privința situației lor
Ei se așteaptă la un război îndelungat și la o pace dificilă. Un veteran de la Mariupol mi-a spus: „Bunicul a luptat cu rușii, și cred că și copiii și nepoții mei vor trebui să lupte cu ei”. Aceeași idee am regăsit-o la toți militarii și civilii cu care am discutat la Kiev.
Pentru a înțelege Ucraina actuală, gândiți-vă la Israel. După secole de oprimare culminând cu violența de nedescris a secolului 20, israelienii sunt hotărâți să facă sacrificiile economice și personale necesare pentru a-și apăra independența.
Ucrainenii par să fi ajuns la o mentalitate similară. Cele două războaie mondiale, Războiul Civil Rus și cruzimea genocidului lui Stalin au supus Ucraina la suferințe de nedescris în secolul 20. Acum, când Putin și lătrăii propagandiști din presa însetată de sânge de la Moscova amenință țara cu un nou ev mediu, ucrainenii pur și simplu s-au săturat. Ei nu știu cum se vor termina toate acestea, nu știu nici cât va mai fi Occidentul dispus să-i sprijine, dar sunt pregătiți să facă orice e necesar.
Ucraina se înalță din acest botez al focului
Ucraina va fi o țară formidabilă cu o armată încercată în luptă, care va preschimba tabloul strategic. Se va uni cu Polonia, statele baltice și țările scandinave într-un bloc cu orientare militară opus expansiunii Rusiei. Deși pericolul va persista, acel bloc va fi un puternic susținător al NATO și va considera SUA un partener militar esențial. El își va folosi influența în cadrul NATO și al UE pentru a se împotrivi oricărei tentative a unor europeni mai slabi de înger de a media între Washington și adversarii lui.
Orice deznodământ al războiului care va putea fi considerat în general o înfrângere a lui Putin va face mai mult decât să dea naștere unui aliat nou și puternic al Americii. Va demonstra totodată valoarea unei alianțe cu SUA. Faptul că SUA și aliații lor pot face în așa fel încât o țară mai mică să înfrângă Rusia, considerată încă, fie și anacronic, o superputere de către o parte însemnată a lumii, va consolida rețeaua de alianțe a Americii și va știrbi prestigiul puterilor revizioniste.
Miza e încă una ridicată
Războiul lui Putin e primul mare conflict internațional al epocii informaționale, iar Ucraina, care dispunea deja de un nucleu relevant de ingineri de software și experți IT, inventează noi metode de a lupta în război. Folosind uneori chiar și dispozitive electronice existente în comerț, cumpărate direct de soldați din prima linie cu bani strânși de la rude și prieteni, magicienii tehnologici ai Ucrainei au un rol esențial în a-și ajuta armata numeric inferioară să respingă atacurile Rusiei.
Inginerii software care se înrolaseră în armată la începutul războiului au fost retrași de pe linia frontului și, alături de noi recruți care și-au abandonat slujbele profitabile din industria tehnologică, activează acum în unități noi informale și rapid adaptabile care inventează metode noi de a analiza informațiile de pe câmpul de luptă pentru a devoala planurile Rusiei până la cele mai mici detalii.
Ucrainenii doresc să dezvolte parteneriate și mai aprofundate cu companiile tehnologice americane și cu Pentagonul. Tot așa cum cooperarea excepțional de strânsă dintre America și Israel în domeniul tehnologic stimulează progresul armamentului produs în SUA, cooperarea tehnologică cu Ucraina va ajuta companiile și armata Americii să-și mențină și chiar să-și mărească avansul în raport cu Beijingul.
Susținerea Ucrainei nu este vreun proiect caritabil bazat pe porniri sentimentale. Nu constituie nici vreo divagație strategică care ne subminează poziția în Indo-Pacific. În orbirea și nebunia lui, Vladimir Putin i-a înmânat Americii o ocazie de aur. Ar trebui s-o înhățăm cu ambele mâini.