In ultimele trei luni, Compania Nationala de Electricitate (Conel) a fost tinta presiunilor finantatorilor externi. Acestia solicita rascumpararea anticipata a obligatiunilor lansate cu doi ani in urma de catre fosta Renel. In total, 150 milioane dolari. Statul roman, prins inca o data la inghesuiala cauta in aceste zile, o solutie de compromis.
Imprumuturi semnate
la minut
Desi contractul dintre Renel si banca de investitii Merrill Lynch a fost semnat la Londra, la 13 februarie 1997, nu data este cauza celor ce au urmat. La acea vreme, jungla financiara parea frate cu romanul. Orice imprumut extern era usor de obtinut si ieftin. Banca Nationala lansase deja doua emisiuni de bonduri, in Europa si in Japonia, iar Ministerul Finantelor pregatea o a treia.
Conducerea regiei de electricitate, de comun acord cu Guvernul si BNR, a ales Merrill Lynch ca manager al operatiunii de emitere in nume propriu a unei serii de obligatiuni, fara garantia statului. „Cred ca Renel poate iesi pe pietele internationale de capital”, afirma Winthrop H. Smith jr., presedintele Merrill Lynch Int. (ML). Cum Romania avea atunci o cotatie de risc similara cu a celorlalte tari din Europa Centrala, iar prabusirile din Asia, Rusia si Brazilia erau de neimaginat, optimismul lui Smith pare logic.
In concluzie, ML si Renel cad de acord pentru 150 milioane dolari. Prospectul de emisiune este avizat de BNR si de Ministerul Finantelor, banii intra imediat in contul regiei, urmand ca banca de investitii sa plaseze obligatiunile pe pietele occidentale si din Extremul Orient, cu termene scadente de cinci si, respectiv, trei ani.
Plasarea obligatiunilor Renel s-a dovedit a fi o treaba grea si de durata. Unii investitori au conditionat cumpararea lor de o garantie a statului. Plafonul de indatorare publica externa, convenit deja cu FMI si aprobat de Parlament, nu lasa nici o speranta in acest sens, cel putin pentru 1997. In 1998, nici atat. Guvernatorul Mugur Isarescu incerca sa fie convingator: „Nimeni nu ar trebui sa se astepte ca o companie romaneasca de electricitate sa dea faliment”. Incepand din toamna anului 1997 insa, a devenit tot mai clar ca guvernul Victor Ciorbea doarme in papuci.
Fuga capitalurilor din Asia, apoi si din Rusia si – mai ales – degradarea economica interna au consolidat esecul operatiunii de plasare a titlurilor Renel. Merrill Lynch a ramas cu un stoc consistent de obligatiuni in brate si cu un gol in buzunare. Surse neoficiale sustin ca o treime din volumul total nu a fost plasata nici pana in ziua de astazi.
Se spune despre bancheri ca sunt niste tipi de treaba, care iti ofera, cu generozitate, galosi, umbrela si parpalac daca e vreme frumoasa si ti le cer inapoi cum incepe sa ploua.
Toamna trecuta, cand agentiile de rating se intreceau sa ne retrogradeze in diviziile inferioare si cand investitorii straini ramasi in Romania erau mai putini decat emigrantii americani in Irak, ML a anuntat oficial ca posesorii de obligatiuni Renel cer rascumpararea lor imediata.
Ghici cine plateste?
Motivul invocat era beton: regia de electricitate nu mai exista din punct de vedere juridic, locul ei fiind preluat de Conel, societate cu capital integral de stat. Intr-adevar, in contractul semnat in 1997 de Renel si aprobat cu voiosie de Ministerul Finantelor si de Banca Nationala, exista o clauza care da dreptul investitorilor sa-si ceara banii inapoi daca: 1) statul nu mai este proprietar al Renel; 2) regia se transforma in societate pe actiuni; 3) aceasta nu mai detine monopolul pe piata energiei electrice .
„Cererile de rascumparare a obligatiunilor sunt justificate”, sustine Paul Raphael, negociatorul contractului din partea ML El a lasat sa se inteleaga ca investitorii ar putea fi convinsi sa pastreze obligatiunile daca li se ofera o dobanda mai mare.
Au urmat negocieri intre ML, Ministerul Industriilor si Conel. In decembrie, printr-o ordonanta de urgenta, Ministerul Finantelor a fost autorizat sa garanteze in numele statului obligatiunile. Inutil. M.L. se mentine pe pozitii: ori i se achita 150 milioane dolari, ori Conel se angajeaza sa plateasca dobanzi mai mari. In cazuri similare din Ucraina si Moldova, ML a obtinut dobanzi de 30%, sustine Financial Times.
Pentru mediile bancare de la Bucuresti este evident ca ML, ca orice afacerist care se respecta, a prins partenerii romani pe picior gresit si-i executa fara mila.