Omenirea pare să fie la un pas de colaps. Un avertisment extrem de dur vine chiar de la Pentagon. Războiul nuclear este aproape de a fi declanșat. Va fi un adevărat prăpăd.
Inteligența artificială aplicată în domeniul militar ar putea fi un adevărat dezastru pentru omenire. Un fost șef din Pentagon avertizează că implementarea acestei noi tehnologii ar fi deosebit de periculoasă pentru controlul armelor nucleare.
Sistemele de inteligenţă artificială nu ar trebui să fie legate de controlul armelor nucleare, o spune fostul secretar american al Apărării, Robert Work, pentru Breaking Defense. Acesta a mai adăugat că inteligenţa artificială ar putea aprecia factorii inofensivi ca potenţiale ameninţători, ceea ce ar prezenta o perspectivă alarmantă.
Mai mult, utilizarea acestei tehnologii în scopuri militare poate duce la consecinţe dramatice, chiar şi fără implicarea directă a software-ului inteligent în ceea ce priveşte armele nucleare. „Imaginaţi-vă un sistem de predicţie dotat cu inteligenţă artificială la centrul de comandă chinez care, după analizarea datelor operaţionale, spune că SUA se pregăteşte să atace China şi recomandă o lovitură preventivă”, a spus Work.
Fostul oficial american a mai spus că inteligenţa artificială ar putea fi utilă în domeniul militar, cu condiţia ca aplicarea sa să fie limitată şi să nu privească armele nucleare, deoarece, în acest caz, un scenariu catastrofic ar fi inevitabil.