Războiul Rece dintre Grecia și Turcia, următorul meci în Balcanii de Vest și la summitul NATO
Atena a reușit să-i dea o „lovitură” diplomatică Ankarei vineri, când Kyriakos Mitsotakis a stabilit ca termen limită pentru aderarea Balcanilor de Vest la Uniunea Europeană anul 2033. La Summit-ul Procesului de Cooperare a Țărilor din Europa de Sud-Est, premierul grec, practic, ”a deschis ușa Europei” pentru Balcanii de Vest, adică pentru țările în care Turcia a investit masiv în domeniul diplomatic, religios, strategic și economic, încercând, pe de o parte, să „se infiltreze” în sensibila peninsula balcanică și, pe de altă parte, să creeze în jurul Greciei un laț sufocant de la nord la est.
Pentru Recep Tayyip Erdogan, influența strategică a Turciei în Balcanii de Vest este una dintre prioritățile de vârf, întrucât Peninsula Balcanică este un punct nodal pentru viziunea sa geopolitică de a reînvia influența țării sale în zone care au aparținut cândva Imperiului Otoman.
De mai multe ori în ultimii ani, Ankara a încercat, prin toate mijloacele, să-i convingă pe liderii din Balcanii de Vest că cea mai avantajoasă opțiune a lor este Turcia și nu Uniunea Europeană, potrivit unui articol realizat de Diamantis Seitanidis pentru Imerisia.
De fapt, potrivit unui analist german, specialist în evoluțiile din Peninsula Balcanică, membru al Fundației Germane pentru Știință și Politică, Dušan Reljić, arhitectura neo-otomană din cele șase țări din Balcanii de Vest este de necontestat în ultimele decenii: Serbia, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina, Kosovo și Albania sunt de mult timp zone de mare interes pentru Turcia.
Prin dezvoltarea acestei politici, Erdogan încearcă sistematic să convingă popoarele din regiune că au relații multilaterale cu poporul turc și că, prin urmare, este necesară o strategie comună între Turcia și Balcanii de Vest.
Ιntrarea acestor țări în Uniunea Europeană va reduce treptat influența Turciei (care astăzi în unele țări, precum Bosnia și Albania, este cu adevărat mare) în favoarea obiectivelor europene comune. Așa a fost și cu Bulgaria, România și alte țări în care Ankara investise în trecut, iar acum aparțin marii familii europene.
Summit-ul NATO
Pe de altă parte, Grecia așteaptă cu mare atenție poziția Turciei la viitorul Summit NATO (29 și 30 iunie la Madrid), în special în problema aderării Suediei și Finlandei la Alianța Nord-Atlantică. În principal, Atena așteaptă să vadă ce este dispusă NATO să ofere la schimb Turciei, pentru ca aceasta din urmă să renunțe la veto-ul său.
În acest context, reprezentanți diplomatici greci nu își ascund îngrijorarea față de noua declarație a Secretarului General al Alianței, fervent admirator al Turciei, Jens Stoltenberg, care de la Helsinki a calificat drept „legitime” îngrijorările Ankarei pentru securitatea sa în ceea ce privește aderarea celor două ţări nordice la NATO. Se reamintește că cererea Stockholmului și a Helsinkiului se confruntă cu opoziția Ankarei, care le acuză că oferă adăpost luptătorilor kurzi și altor grupări pe care Turcia le consideră „teroriste”.
Jens Stoltenberg a adăugat că Turcia este un aliat important pentru NATO, având în vedere poziția sa strategică la Marea Neagră între Europa și Orientul Mijlociu și a invocat totodată sprijinul pe care Turcia l-a oferit Ucrainei de la începutul invaziei ruse din 24 februarie, uitând însă de refuzul lui Erdogan de a lua parte la embargoul occidental împotriva Rusiei și de politica externă a Anakarei de a „juca la două capete”.
După Summit-ul NATO, diplomația greacă se așteaptă la o schimbare a poziției Turciei, fie spre o escaladare dramatică și mai mare, fie spre o oarecare dezescaladare. Fiecare dintre cele două atitudini ascunde o strategie diferită a Ankarei. Grecia este pregătită să trateze ambele cazuri, într-un mod diferit, așa cum este firesc. Cu toate acestea, Summitul NATO de la sfârșitul lunii este considerat următorul „punct nodal” pentru evoluția relațiilor greco-turce.
