Decizia grupului PSA Peugeot Citroen de a închide uzina de la Aulnay a dat naștere mai întâi unei furtuni de declarații belicoase ale oficialităților care nu vor să accepte ideea că o companie privată aflată în pragul falimentului va face orice ca să supraviețuiască și că ei nu au niciun drept legal de a interveni în deciziile acționarilor. E drept că în cazul PSA situația este ceva mai complicată pentru că firma a apelat în ultima perioadă la ajutoare guvernamentale garantate cu promisiunea că nu va face disponibilizări masive și nu va închide uzine de pe teritoriul statului care acordă banii. Numai că ajutoarele au fost returnate, iar înțelegerile făcute anterior sunt ușor trecute cu vederea atunci când este amenințată însăși supraviețuirea entității. Și dacă firma privată, fie ea PSA sau alta, a ajuns la concluzia că nu poate trece de criză decât închizând una sau mai multe uzine, nici statul nu are curajul de a interveni cu măsuri drastice de teamă că un eventual faliment ar genera mult mai multe concedieri și probleme fiscale.
Anul trecut PSA a pierdut câte 200 de milioane de euro în fiecare lună, iar 2012 nu a adus nici cea mai vagă speranță că aceste pierderi ar putea fi oprite. Nici vorbă de recuperarea lor. „Suntem îndatorați și în imposibilitatea de a încasa banii pe care îi cheltuim (n.n. – pentru a echilibra balanța). De aceea am luat decizia de a închide Aulnay”, a declarat un important oficial al grupului francez. Iar situația celor de la PSA nu este singulară. Mari companii precum Fiat, Renault, divizia europeană a GM, Opel, și chiar Ford of Europe pierd anual sume cu multe zerouri în special din cauza întârzierii cu care au decis să reducă producția uzinelor la nivelul cererii afectate de criză. Prin urmare, Aulnay ar putea fi doar exemplul care să declanșeze un întreg val de restructurări ale industriei auto. De aici rezidă și importanța crucială a luptei dintre grupul PSA, guvernul francez și sindicate. Rezultatul „bătăliei” de la Aulnay poate arăta și altor companii calea către salvare sau către dezastru.
Și, dacă în lupta cu autoritățile, cei de la PSA se pot baza pe negocieri și pe drepturile oricărei companii private de a decide ce face cu unitățile sale de producție, o amenințare mult mai puternică vine din partea sindicatelor care în Franța chiar au un cuvânt de spus. „Avem puterea de a face Peugeot să își retragă decizia. Trebuie să ne salvăm locurile de muncă”, declara în iulie Jean-Pierre Mercier, unul dintre liderii CGT. „Suntem o bombă politică, una socială, și suntem pe cale să explodăm”, a strigat acesta în fața protestatarilor adunați la poarta uzinei din Aulnay. Iar această „bombă” tinde să își majoreze forța de impact pentru că sindicaliștilor din Aulnay li se pot adăuga și cei de la Rennes care se tem că restructurarea anunțată de PSA îi va afecta și pe ei. „Avem o îndelungă experiență în conflicte sociale. Nu ați văzut încă nimic”, amenință acum membrii CDG care așteaptă luna septembrie pentru a declanșa „bătălia voințelor” cu PSA.
Exemplul american
Spre deosebire de europeni, care au înțeles mult mai greu că o scădere a cererii trebuie echilibrată rapid cu reducerea producției pentru a nu cauza grave probleme în viitor, companiile din industria auto americană au reacționat mult mai rapid închizând uzinele mai puțin performante și rezolvând problemele cu sindicatele prin negocieri încheiate cu succes. Mii de angajați au părăsit în urmă cu trei-patru ani uzine ale GM, Ford sau Chrysler acceptând compensații negociate la sânge de liderii sindicali. Și asta cu mult mai puțin tam-tam decât se face acum în Europa. Diferența majoră este legată de capacitatea americanilor de a își schimba domiciliul odată cu găsirea unui loc de muncă, fapt care pe bătrânul continent este mult mai greu de acceptat. „Restructurările de la Chicago sau Detroit sunt total diferite de cele din Europa. Legsilația muncii, în special cea din Franța, este mult mai strictă, iar sindicatele sunt mult mai puternice”, consideră Karl Ostler, directorul firmei de consultanță FTI.
Nici în materie de compensații americanii nu par să fi fost la fel de înverșunați ca europenii. Conform Automotive News, deși numărul uzinelor care ar putea fi închise în Europa este mult mai mic decât cel din America iar impactul social semnificativ redus, lupta se anunță mult mai dificilă. PSA a anuțat că majoritatea celor 8.000 de salariați ai grupului din mai multe uzine care vor fi disponibilizați în următorii ani, vor primi oferte pentru a își schimba locul de muncă. În plus, cei care decid să plece definitiv din companie vor fi bonificați cu câte 1.000 de euro pentru fiecare an petrecut în „familia PSA”. Acest efort finaciar este estimat de unii analiști la peste 165 de milioane de euro. Pentru comparație, când Ford și-a anunțat, în 2009, planul de aînchide 14 uzine din America și de a concedia între 35.000 și 40.000 de angjați compensațiile oferite acestora au atins doar 250 de milioane de dolari.
Deși rezultatul negocierilor dintre PSA și guvernul francez și al bătăliei dintre oficialii grupului și sindicate nu este încă cert, efectele vor fi vizibile mai curând decât s-ar putea crede. Multe alte companii europene așteaptă cu sufletul la gură încheierea ostilităților din Franța pentru a decide modul în care își vor restructura propriile afaceri astfel încât să reducă pierderile cauzate de supraproducție.
Conform unui studiu UBS, producția excedentară de mașini din Europa costă nu mai puțin de 7,4 miliarde de euro anual.