Armata Azerbaidjanului riscă să repornească războiul cu Armenia. Potrivit informațiilor transmise miercuri, 3 august, au fost distruse mai multe poziții și ținte din enclava Nagorno-Karabah.
Azerbaidjan riscă să repornească războiul cu Armenia. Armata sa a ocupat poziții și a distrus ținte armene
Totul s-a întâmplat în cadrul unei operațiuni militare, pe care Azerbaidjan a denumit-o „Răzbunarea” şi care provoacă temeri privind riscul reizbucnirii unui război azero-armean în această enclavă azeră cu populaţie majoritar armeană.
În acest context, Ministerul azer al Apărării a transmis că armata azeră „a stabilit controlul asupra mai multor poziţii înalte”, adăugând că trupele azere îşi fortifică poziţiile ocupate, conform informațiilor preluate de AFP.
Ministerul rus al Apărării spune că va lua măsuri
Amintim că cele două tabere au anunțat anterior moartea a cel puţin doi combatanţi armeni şi a unui soldat azer în această reizbucnire de violenţe.
Rusia, care a mediat acordul de încetare a focului ce a pus capăt războiului din anul 2020 şi a desfăşurat o forţă de menţinere a păcii în Nagorno-Karabah, a acuzat Azerbaidjanul că a încălcat armistiţiul în zona Saribaba.
Ministerul rus al Apărării a transmis că Moscova va lua „măsuri pentru a stabiliza situaţia”, care se deteriorează în zonă.
Potrivit versiunii Ministerului azer al Apărării, trupele sale au fost ţinta unor tiruri în districtul Latcin, o zonă tampon între frontiera armeană şi Nagorno-Karabah, astfel că a lansat o operaţiune de represalii, de unde şi numele de „Răzbunarea” pe care l-a dat acesteia.
Armenia şi Azerbaidjan îşi dispută din anii ’90 provincia azeră cu populaţie majoritar armeană Nagorno-Karabah. Ultimul lor război, purtat în toamna anului 2020, s-a soldat cu circa 6.500 de morţi şi a fost oprit prin armistiţiul negociat de Rusia în faţa unei înfrângeri iminente a trupelor armene.
Armenia are în mod tradiţional relaţii strânse cu Rusia
Conform acordului încheiat atunci, Armenia a fost nevoită să cedeze Azerbaidjanului o parte a acestei provincii şi teritoriile azere din jurul ei pe care le controla după războiul desfăşurat la începutul anilor ’90.
Armenia are în mod tradiţional relaţii strânse cu Rusia, inclusiv prin apartenenţa la Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC). În timpul conflictului din Nagorno-Karabah din toamna anului 2020 premierul Nikol Paşinian a cerut Moscovei ca OTSC să intervină, forţele armene fiind depăşite de capabilităţile armatei azere, care beneficia de sprijinul Turciei.