În cadrul ediției speciale ”Războiul din Ucraina”, transmisă live de Gândul, general maior (r) Virgil Ristea a declarat că este de părere că războiul se va termina peste câteva zile. Potrivit lui, conflictul armat va lua final prin negocieri sau print-un consens în care partea rusească va câștiga tot ce și-a propus.
”Eu cred că în câteva zile se va termina războiul. Câteva însemnând 3-4-6 zile, într-un fel sau altul și aici sunt două posibilități. În sfârșit ajung la negocieri, la un consens, în care rușii vor câștiga aproape tot ce și-au propus”, a spus acesta.
De asemenea, general maior (r) Virgil Ristea spune că Kievul nu este neapărat un obiectiv militar pentru Rusia, dar are o foarte mare importanță politico-militară și morală, având în vedere că centrul de comandă al oricărei țări este capitala.
Ce spune serviciile secrete engleze și americane
General maior (r) Virgil Ristea i-a mai spus lui Marius Tucă faptul că aceste informații, legate de finalul războiului, vin de la cel mai înalt nivel al Serviciilor de informații engleze și americane.
”Serviciile de informații engleze, americane au spus: „dispunerea în jurul Kievului este încheiată”. Acum rușii dețin iar supremația aeriană, au lovit și aerodromurile pe care le păstraseră. Supremația aeriană nu este suficientă. Războaiele nu se câștigă în aer”, spune acesta.
În plus, general maior (r) Virgil Ristea a mai fost întrebat dacă rușii ar câștiga acest conflict armat cu Ucraina, iar el a răspuns ”nu poți să spui că au câștigat. Poate să își ducă obiectivul la capăt. Cele două țări nici nu s-au declarat oficial război”.
Dmitri Peskov a spus că totul decurge ”conform planului”
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a spus, încă din primele momente ale invaziei, că termenul de „război” este impropriu, vorbind doar despre o ”operațiune militară specială”, iar sintagma a fost preluată, imediat, la nivel înalt.
În ultima sa intervenție pe tema conflictului din Ucraina, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a subliniat că nu este nimic surprinzător, iar armata rusă merge mai departe se se află în grafic. Mai mult, acesta a transmis și că ”operațiunea militară specială” va fi încheiată la timp și ”în totalitate”.
Rusia are potențialul de a conduce o operațiune militară specială în Ucraina, se desfășoară conform planului și va fi finalizată la timp și în totalitate”, a declarat Peskov, potrivit agenției TASS.