Președintele Volodimir Zelenski a propus Occidentului două sancțiuni împotriva Rusiei care, din punctul său de vedere, vor avea rezultate imediate asupra deciziilor pe care le va lua Vladimir Putin în ceea ce privește războiul din Ucraina.
Volodimir Zelenski propune încetarea eliberării de vize pentru ruși: „Lăsați-i să trăiască în propria lor lume”
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este ferm convins că dacă UE va interzice eliberarea vizelor pentru cetățenii ruși, atunci ei vor trăi „în propria lor lume până când își vor schimba filozofia”.
Potrivit spuselor sale, în acest fel, văzând la ce sancțiuni economice a fost supusă Rusia din cauza agresiunilor militare comise în Ucraina, poporul rus va începe să pună presiune pe deciziile luate de Vladimir Putin. Astfel, președintele rus va fi influențat în mod direct, iar războiul din Ucraina s-ar putea încheia rapid.
„Țările occidentale pot impune o interdicție privind intrarea tuturor cetățenilor ruși în țările UE … Am spus încă de la început că eu consider că cele mai importante sancțiuni sunt închiderea granițelor, pentru că ei [rușii] iau teritoriul altcuiva. Ei bine, lăsați-i să trăiască în propria lor lume până când își schimbă filozofia. Așadar, țările închid granițele și impun un embargo asupra resurselor energetice.
Personal, părerea mea este că toate celelalte opțiuni sunt mai slabe. Nu există un embargo total asupra aprovizionării cu energie, granițele nu sunt închise. Aceasta este singura modalitate de a-l influența pe Putin.
Pentru că această persoană nu are altă frică decât frica pentru viața sa. Iar viața lui depinde dacă populația lui îl amenință sau nu. Nimic altceva nu-l amenință. Prin urmare, atunci când populația sa pune presiune pe deciziile sale, atunci vor exista rezultate.
Și războiul se va termina. Acestea sunt sancțiuni foarte clare, sunt foarte simple. Nu e vorba de bani, nu e vorba de gaz sau conducte și nu e vorba de faptul că nemții nu vor avea căldură iarna. Închideți granițele timp de un an și veți vedea rezultatul”, a declarat Volodimir Zelenski.
Volodimir Zelenski vrea ca toți rușii să se întoarcă acasă
O altă soluție propusă de Volodimir Zelenski este aceea ca toți cetățenii ruși să se întoarcă înapoi acasă pentru a înțelege ce se întâmplă în țara lor și pentru a vedea ce fac liderii pe care ei i-au ales.
„Oricare ar fi cetățenii Federației Ruse – sunt cei care susțin războiul, sunt cei care nu o fac – copiii lor studiază în străinătate, în școli, universități și așa mai departe. Lăsați-i să plece în Rusia. Nu e nimic în neregulă cu asta, lasă-i să meargă acolo. Nu pentru totdeauna, vă rog să-i lăsați să se întoarcă. Vor înțelege atunci.
Ei spun: ‘Oh, nu avem nimic de-a face cu asta și toți oamenii nu pot fi trași la răspundere’. Ei pot. I-au ales pe acești oameni și acum nu se luptă cu ei, nu se ceartă cu ei și nu strigă la ei. Rușii care se opun public războiului sunt cazuri izolate, iar acești oameni sunt în închisoare. Dar să-i lase pe ruși să plece acasă, să-i lase pe toți să plece în Rusia”, a explicat liderul ucrainean, în cadrul unui interviu acordat ziarului american The Washington Post.
Vă amintim că Ucraina a cerut statelor europene să interzică eliberarea vizelor Schengen pentru cetățenii ruși. Estonia, Lituania, Republica Cehă, Finlanda și Danemarca susțin dorința Ucrainei. De exemplu, Estonia a început deja să pună în aplicare restricția de intrare pe teritoriul său a cetățenilor ruși.
Republica Cehă intenționează să propună țărilor membre UE să înceteze eliberarea vizelor pentru cetățenii ruși în cadrul unei reuniuni de la sfârșitul lui august. Menționăm că, în acest context, numărul cererilor pentru vize Schengen în Rusia a crescut cu 40% în ultimele două săptămâni, iar autoritățile ruse au amenințat deja că vor „riposta” împotriva acestei măsuri.