Fiecare bucureștean inhalează în decursul unui an tone de substanțe poluante. Ați citit bine, tone. Un studiu derulat timp de trei ani în 12 state europene arată că dacă s-ar lua măsuri de limitare a poluării aerului în principalele orașe s-ar putea salva, anual, 19.000 de vieți. Mai mult, speranța de viață ar crește cu circa doi ani.
Traficul sufocant nu mai este doar problema Capitalei, ci și a altor orașe importante din România. Suntem dependenți de mașină până în măduva oaselor. Stăm la volan cu orele, acolo ne setăm ziua și starea de spirit. Cel mai adesea, una negativă. Ca să pună capac, benzina se scumpește aproape săptămânal. De vină e întotdeauna factorul extern: cotația țițeiului, cursul valutar, revoluția din Libia și ce mai pică între timp. Într-un cuvânt, fatalitatea. Ți se spune că te enervezi degeaba pe companiile petroliere care, asta e, trebuie să facă profituri oriunde, oricând și oricum.
Îți crește tensiunea și mai mult când îi auzi pe isteții din Guvern chițăind ipocrit lozinci de solidarizare („creșterile de prețuri sunt aberante“, „vom investiga“, „de vină sunt ăia dinaintea noastră, care au vândut Petromul“ etc.), dar pe la spate își freacă mâinile pervers privind cum cresc veniturile la buget din taxele aplicate carburanților. Între timp, președintele Băsescu ne face cu mâna din elicopter, de unde prețurile din România se văd neverosimil de mici, ca un făcut, mereu sub media UE, motiv pentru care întotdeauna va fi loc de creștere.

Ceva însă tot se întâmplă. Vânzările de carburanți au scăzut cu 29% în ianuarie față de luna precedentă. Că o fi sau nu o legătură, dar în București traficul din zilele săptămânii începe să semene cu cel din weekend. Ceea ce nu e deloc rău. Șoferii primesc o șansă de reconciliere istorică devenind pasageri ai RATB sau Metrorex, în timp ce încasările benzinăriilor, după cum merge treaba, vor scădea simțitor. O, dulce răzbunare! Nu în ultimul rând, cu ocazia descongestionării traficului rutier, există șanse ca numărul vizitelor la psiholog, și poate, al internărilor la spitalul nr. 9 să revină la normal. Și, întorcându-mă la ideea de la începutul acestui articol, s-ar putea să începem să respirăm și un aer ceva mai curat.

Am văzut zilele trecute la televizor o știre despre o acțiune de curățare a canalelor navigabile din Amsterdam, derulată de municipalitate. Un utilaj care semăna cu un excavator scotea la fiecare incursiune subacvatică cel puțin două biciclete între dinții cupei. Anual, sunt scoase la suprafață mii de vehicule pe două roți, care sunt duse la fier vechi și topite. Variațiile prețului benzinei îi lasă reci pe locuitorii uneia dintre cele mai puțin poluate capitale ale lumii, grație utilizării pe scară largă a bicicletei. Poate că nu e un gest tocmai elegant și civic să scapi de bicicleta veche aruncând-o în râu, dar mă gândesc că în momentul în care vom vedea și la noi excavatoare scoțând biciclete din Dâmbovița s-ar chema că am ajuns la un anumit nivel de „normalitate“ rutieră. Deocamdată, în Dâmbovița aterizează doar mașini. Cu tot cu pasageri.