Fostul director general al Tarom, Mădălina Mezei, a fost audiată, luni, la DNA, timp de patru ore, după ce l-a acuzat public pe Răzvan Cuc, ministru al Transporturilor, că i-ar fi cerut să ţină la sol avioanele Tarom în ziua moţiunii de cenzură. La ieşirea de la audieri, Mezei a declarat că “este rolul autorităților să stabilească adevărul”.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Răzvan Cuc îi răspunde fostului director, acuzând-o că este aservită unor interese de campanie. În plus, ministrul consideră că Mădălina Mezei este caracterizată prin nepotism, interese personale şi lipsă totală de implicare managerială. Răzvan Cuc o ameninţă pe aceasta şi cu o plângere penală pentru infracțiunea de ”inducere în eroare a organelor judiciare”.
“Față de recentele declarații ale doamnei Mădălina Mezei, înțeleg să fac următoarele precizări:
Îi solicit public doamnei Mezei să renunțe la a mai invoca fie Ministerul Transporturilor fie societatea Tarom în retorica domniei sale aservită unor interese de campanie. Îi pot înțelege doamnei Mezei devotamentul pentru linii politice diferite de cele ale mele, dar o somez să înceteze a mai târî structuri ale statului român în aceste declarații.
Cât despre presupusa mea ”bătaie de joc” în legătură cu „cariera și profesia Domniei sale”, îi reamintesc doamnei Mezei că i-am dat numeroase șanse să se afirme în calitate de director general al Tarom, însă rezultatele dezastruoase vorbesc de la sine. Nepotismul, interesele personale și lipsa totală de implicare managerială sunt chestiuni deja de notorietate publică în ceea ce o priveşte.
De astăzi înainte, cetățeanul Răzvan Cuc va aborda această chestiune, prin raportare la instituțiile abilitate ale statului. După consultarea cu avocații mei, în lumina dezvăluirilor nereale din spațiul public ale numitei Mezei Mădălina, dar și pe baza celor afirmate de catre aceasta în fața organelor judiciare, analizez posibilitatea legala de a formula o plângere penală pentru infracțiunea de ”inducere în eroare a organelor judiciare” prev. de art. 268 Cod penal.
Pentru corecta informare a opiniei publice arat ca, în toată cariera mea profesională, niciodată nu am dispus ori cerut vreo măsură de natură a afecta siguranța ori interesele cetățenilor români.”