Noul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat într-un interviu acordat revistei Capital că TAROM poate zbura pe profit doar dacă se începe programul reînoire a flotei.
Redresarea companiei TAROM înseamnă achiziția a cel puțin două avioane pentru înlocuirea celor două aeronave retrase de la zbor, respectiv cele două Airbus 310, regândirea strategiei direcţia comerciale și noi proiecte pentru a face față competiției, mai ales pe parte de rute interne, ne-a precizat Răzvan Cuc.
„Înainte să ajung în funcția de ministru am fost și secretar de stat, poziţie din care am avut coordonat şi aviația. În ianuarie 2016, am avut discuții cu foștii directori, Christian Heinzmann și Gabriel Stoe, fiind informat că urmează să fie retrase de la zbor două dintre aeronave, respectiv cele două Airbus 310, unul în luna septembrie și altul în luna octombrie. Ar fi fost logic ca în bugetul TAROM de anul trecut să fie prinse sumele necesare pentru înlocuirea acestora. Trebuie să fie puse în aplicare măsuri pe termen scurt pentru a remedia problemele de acest gen. În prezent, suntem în plin proces de a selecta oferte din partea firmelor care închiriază avioane pentru înlocuirea celor două aeronave”, ne-a explicat oficialul guvernamental.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc a cerut directorului TAROM Eugen Davidoiu, suplimentar faţă de cele două aeronave de mediu curier, să demareze procedurile pentru achiziția a două aeronave de lung curier, „pentru a deschide relația pe China și pe Statele Unite”. “Am avut o discuţie cu toți directorii din companie și am cerut uniformizarea flotei. În prezent, avem o flotă pestriță, avioane Airbus, Boeing și ATR, automat costurile de mentenanță sunt foarte mari şi nu avem cum să facem ca TAROM să fie pe profit. Deblocarea situației nu constă numai în reînnoirea flotei, avem nevoie de schimbări, de flexibilitate, de a răspunde cerințelor pieței, de a vedea exact care sunt amenințările și ce face competiția, mai ales pe parte de rute interne”, ne-a mai declarat Răzvan Cuc.
“Cine blochează funcţionarea companiei TAROM este liber să plece”
Ministrul Transporturilor a precizat că, „cea mai mare problemă a companiei TAROM este departamentul comercial”. Această direcţie este principalul punct nevralgic, vom face analize pe agenții legat de costuri şi profitabilitate. Nu este neapărat să dăm un milion de euro ca să vină un consultant să ne spună ceea ce pot face experții noștri din cadrul TAROM. Avem aproape 2.000 de oameni în companie, cred că putem găsi un nucleu de 20 de oameni care pot să gândească un plan. Direcţia comercială trebuie regândită, reaşezată, trebuie reevaluaţi oamenii din departamentul comercial, trebuie să lucrăm pe criterii de performanţă, nu mă interesează gradele de rudenie. Cine blochează funcţionarea companiei TAROM este liber să plece”, a subliniat Răzvan Cuc.
Întrebat dacă în mandatul de ministru al Transporturilor și-a propus să revitalizeze TAROM astfel încât să putem vorbi de privatizare, Răzvan Cuc a menționat că nu s-a pus în discuţie listarea TAROM sau a altei companii din aviaţie.
Citește și: Tarom se îngroapă în pierderi. Avioane funcţionale, tot mai puţine
Citește și: Guvernul tehnocrat patronează cu succes prăbușirea companiei TAROM!