O vedetă de la Antena 3 este în pericol. Anunțul a fost făcut chiar de el, după ce a scris că s-a infectat cu temutul coroanvirus. Aceasta este stare în ce se află.
Este vorba despre Răzvan Dumitrescu, jurnalist de la Antena 3. Acesta a transmis recent că a fost confirmat pozitiv cu COVID-19.
„Dragi prieteni, un test test pozitiv COVID ma va tine departe de voi cel putin doua saptamani. Va anunt pe aceasta cale ca doar testul e pozitiv, in rest ma simt foarte bine! Sa ne revedem sanatosi!”, a transmis Răzvan Dumitrescu.
Momente grele la Antena 3
Trebuie menționat că Răzvan Dumitrescu nu este singura vedetă de la Antena 3 care a intrat în luptă directă cu COVID. În luna octombrie, jurnalista Carmen Moise a fost confirmată pozitiv chiar înainte de a naște.
„Astăzi ar fi putut fi o altă zi în care mergeam la control ori să mai cumpăr ceva pentru bebeluși. Dar „viața e un șir lung de surprize și de improvizații, iubita mea” – mi-a spus o asistentă camuflată toată în costumul alb, în timp ce tăia dintr-o bucată de furtun de perfuzor care să țină loc de pai și să mă ajute să beau mai ușor din sticla cu apă.
Acum fix o săptămână plecam la spital să fac un test Covid. Așa, mai mult ca să-mi scot și asta din minte. Și dacă tot ajung pană acolo, să pun și o perfuzie – mi-a spus medicul. În câteva ore, totul era dat peste cap. Tot! Și începea ceea ce azi pot numi filmul “Și eu am născut în pandemie”. Filmul meu!
Miercuri, am făcut testul, joi dimineață am aflat că sunt pozitivă și am fost transferată de urgență la Maternitatea Bucur, iar la ora 11.52 venea pe lume Vlad. 2000 de grame. Un minut mai târziu, Ela. 1,120 g. I-am auzit plângând pe amândoi. Puternic, si cu un fel de ecou. Așa mi s-a părut mie. Nu i-am văzut. Nu i-am vazut până azi, când ei împlinesc o săptămână, decât în fotografii. Dar acum, când scriu aceste rânduri, din camera de spital de unde se vede pe fereastră un colț de cer și ultimul etaj al fostei fabrici Pionierul, vă spun cu mâna pe inimă că Dumnezeu mă iubește tocmai pentru că am ajuns aici. Pentru că locul ăsta, de care m-am temut și eu, și se teme toată lumea, ca fiind ultima redută în bătălia cu pandemia, a fost, de fapt, salvarea mea și a copiilor mei”, transmitea în acele momente jurnalista Carmen Moise.