Răzvan Simion a povestit ce i s-a întâmplat, în direct. Dani Oțil a rămas fără cuvinte: „Au turnat o găleată de clor”

Aflat în platoul emisiunii Neața cu Răzvan și Dani, Răzvan Simion a povestit un episod care i s-a întâmplat în trecut, contextul povestirii fiind o știre care a apărut la noi în weekend.

Astfel, Răzvan Simion a povestit ca a fost scos dintr-o piscină „la 4 dimineața” cu o găleată de clor.

Întrebat ce căuta în piscină la ora 4 dimineața, Răzvan Simion i-a șocat și mai mult pe colegii săi de emisiune spunând că făcea baie cu Duță.

Contextul în care a povestit Răzvan întâmplarea care i-a lăsat fără cuvinte pe cei din platou a fost informația potrivit căreia un tânăr din Someș-Odorhei a oferit faza acestui weekend, după ce a făcut baie în piscina aflată la vânzare în fața magazinului Dedeman Zalău.

Mai mult, după ce s-a postat pe Facebook, tânărul și-a dat seama că e nevoie și de un clip pe Tik Tok, astfel că la o zi după ispravă a publicat filmarea pe rețeaua socială.

Decizia s-a dovedit de un real succes întrucât filmulețul a devenit viral. A strâns în câteva ore peste 20.000 de vizualizări , sute de aprecieri și comentarii. Mulți internauți l-au lăudat pentru ispravă, pentru că „se știe descurca”.

Neața cu Răzvan și Dani este unul dintre cele mai cunoscute emisiuni de matinal din România, protagoniștii emisiunii fiind Răzvan Simion și Dani Oțil. De curând, Răzvan a dat de înțeles într-un podcast că ar avea în plan să ia o pauză de la emisiune, întrucât este extrem de obositor, dat fiind faptul că emisiunea începe dimineața la prima oră. La rândul său, Dani Oțil are o perioadă mai specială întrucât soția lui este însărcinată.