Preşedintele CNA Laura Georgescu a declarat că RCS&RDS a notificat Consiliul, precizând că poartă negocieri cu Eurosport pentru încheierea unui nou contract şi, în cazul în care negocierile vor eşua, RCS îşi rezervă dreptul să reia procedura de schimbare a avizului de retransmisie şi să scoată canalele Eurosport din grila de programe, scrie reportervirtual.ro.
Ieri, meciul de Premier League dintre Southampton și Tottenham a putut fi văzut doar pe anumite companii de cablu, printre care și UPC, dar nu și la RCS sau pe platforma DTH a Romtelecom. Același lucru s-a întâmplat și cu partida dintre Liverpool și Cardiff.
RCS & RDS si Eurosport au in prezent un acord de retransmisie pentru mai multe tari din sud-estul Europei (Romania, Ungaria, Cehia, Slovacia) unde erau difuzate canalele TV Eurosport si Eurosport 2 in versiunile internationale ale acestora.
"In cursul zilei de 21 decembrie 2013, compania Eurosport a intrerupt transmisia programului Eurosport (versiunea internationala care nu difuza meciuri de fotbal din Premier League) atat in Romania, cat si catre abonatii din Ungaria, Cehia si Slovacia. In locul Eurosport, compania Eurosport a introdus un nou canal denumit Eurosport Romania care a fost difuzat catre toti abonatii RCS & RDS din toate aceste tari. Compania Eurosport nu a anuntat aceasta inlocuire. RCS & RDS a aflat de aceasta schimbare in momentul in care a inceput sa primeasca reclamatii de la abonatii sai din celelalte tari, care erau nemultumiti ca in locul postului Eurosport International care emitea in limba nationala a fiecarui stat, au putut viziona doar noul canal Eurosport Romania, canal transmis doar in limba romana. Prin aceasta inlocuire, au fost grav afectati peste 1 milion de abonati ai RCS & RDS din aceste tari", se arată într-un comunicat al RDS.
Grupul Eurosport a semnat un contract cu Premier League referitor la drepturile de transmisie în România, în direct şi în exclusivitate, a primei ligi a campionatului englez de fotbal, începând din data de 21 decembrie şi până în anul 2016.
Acordul cuprinde drepturile de transmisie în România pentru restul sezonului 2013-2014, precum şi pentru sezoanele 2014 – 2015 şi 2015 – 2016. Versiunea în limba română a canalului Eurosport va transmite în direct cele mai interesante partide din cadrul fiecărei etape din Premier League. Vor fi de asemenea transmise ample rezumate ale fiecărei etape.
Grupul Eurosport a achiziţionat, de asemenea, drepturile de transmisie pentru Internet şi echipamente mobile. Fanii vor putea urmări meciuri în direct şi la cerere şi pe Eurosport Player, platforma de transmisie simultană online a Grupului. Serviciul este accesibil pe mobile, PC, tablete şi smart TV. Transmisiunile online sunt accesibile doar utilizatorilor din România.