Sperăm ca procesul să fie finalizat într-un termen cât mai scurt, astfel încât noul tarif să poată fi aplicat de la 1 ianuarie 2014, având în vedere deosebita importanţă a scăderilor de tarife pentru consumatorii finali, precum şi întarzierea faţă de termenele din Recomandările Europene, dar şi alte ţări Europene (de exemplu Franţa cu un tarif de 0,84 eurocenţi/minut începând cu ianuarie 2013, Italia, cu un tarif de 0,98 eurocenţi/minut începând cu iulie 2013, Spania cu un tarif de 1,09 eurocenţi/minut începând cu iulie 2013, UK cu un tarif de 0,848 pence/minut începand cu aprilie 2013 şi ajungând la 0,67 pence/minut începând cu aprilie 2014). Conform Recomandării 2009/396/CE Autoritaţile Naţionale de Reglementare „trebuie să se asigure că, până la 31 decembrie 2012, tarifele de terminare a apelurilor sunt implementate simetric şi eficient în ceea ce priveşte costurile…”.
Doar prin tarife de terminare a apelurilor în alte reţele mobile bazate pe costuri vom avea premisele pentru o competiţie corectă şi echitabilă între operatorii mobili, de care să beneficieze în mod direct consumatorii finali, persoane fizice şi afaceri.
Impactul asupra consumatorilor al scăderii tarifelor pentru terminarea apelurilor în reţelele de comunicaţii mobile (luând în calcul traficul total de voce terminat către reţelele mobile naţionale şi originat din alte reţele fixe şi mobile naţionale) ar însemna reduceri de costuri de peste 150 milioane euro pe an, care credem că ar trebui să se reflecte în sumele plătite de către utilizatorii finali. Mai mult, reducerea tarifelor de interconectare mobile reflectată în preţurile consumatorilor ar duce la scăderea facturilor acestora, dar şi la încurajarea consumului.
Reacţia Cosmote& Romtelecom
„În urma anunțului ANCOM cu privire la scăderea tarifelor de interconectare începând cu 1 ianuarie 2014, dorim să precizăm că analizăm impactul pe care aceste măsuri l-ar putea avea asupra business-urilor noastre și a planurilor de investiții. Vom comunica feedback-ul nostru Autorității, în termenul solicitat. Cele două companii s-au conformat întotdeauna reglementărilor în vigoare și vor continua să facă acest lucru. Trebuie însa avut în vedere faptul că, pe o piață foarte competitivă unde prețurile oferite utilizatorilor finali sunt deja printre cele mai scăzute din Europa, aceste descreșteri extrem de abrupte ale tarifelor de terminare a apelurilor pot avea un impact semnificativ pe termen lung asupra industriei și pieței în ansamblu, nu neapărat în beneficiul consumatorilor. Măsurile propuse de ANCOM vin într-o perioadă în care operatorii trebuie să facă eforturi pentru asigurarea resurselor financiare necesare pentru dezvoltarea rețelelor fixe și mobile (spre exemplu 4G). Reducerea agresivă a tarifelor de interconectare va conduce la o diminuare majoră a fondurilor disponibile în industrie pentru investiții și, prin urmare, va afecta negativ evoluția pe termen lung a acestui sector", au declarat oficialii Cosmote şi Romtelecom.
Reacţia Orange
Ne dorim ca ANCOM să stabilească tarife de terminare echilibrate, care să acopere costurile operatorilor de comunicaţii şi care să îi încurajeze să continue investiţiile în dezvoltarea unor reţele tot mai eficiente şi în furnizarea de noi servicii. Tarifele maxime pentru serviciile de interconectare publicate de către ANCOM sunt momentan la stadiul de propunere. Va urma o consultare publică în urma căreia acestea pot fi ajustate", au declarat oficialii Orange România.