RCS & RDS, lider pe piaţa din România în furnizarea serviciilor de internet şi de televiziune prin cablu şi satelit, introduce începând cu această lună, pe platforma de televiziune prin satelit, canalul TV Paramount.
Canalul TV Paramount va oferi abonaţilor RCS & RDS o selecţie de filme de succes din catalogul Paramount, deţinut de compania-mamă VIMN, Viacom Inc. Programul va include, de asemenea, filme europene şi filme deţinute de alte studiouri din SUA, inclusiv NBC Universal. Canalul va cuprinde cascadorii de film tematizate şi imagini exclusive din spatele scenei, precum şi interviuri cu actori şi regizori.
“Ne bucurăm că am încheiat parteneriatul cu Viacom International Media Networks. Conținutul de calitate al noului canal tematic acoperă preferințele consumatorilor noștri. RCS & RDS este constant preocupată de dezvoltarea grilei de programe pentru a oferi conținut de cea mai înaltă calitate consumatorilor săi,” a declarat Florin Nemeș, Marketing & PR Coordinator, RCS & RDS.
Odată cu lansarea canalului Paramount, Viacom International Media Networks a creat o combinaţie puternică între colecția vastă și iconică de filme Paramount Pictures, precum şi o expertiză puternică în construirea de brand-uri TV globale de succes.
RCS & RDS este unul din cei mai importanţi operatori de telecomunicaţii din regiune, furnizând servicii în Romania, Ungaria, Spania, Italia şi Cehia. Compania este lider pe piaţa din România în furnizarea serviciilor de internet şi de televiziune prin cablu şi satelit, dar şi un furnizor alternativ de servicii de telefonie fixă. Compania deţine singura televiziune de stiri în format full HD, Digi24 HD, cu 8 staţii locale, 3 canele de sport, Digi Sport 1, 2 şi 3, care difuzează cele mai importante competiţii sportive din România şi din lume, un canal de filme Pay-TV, Digi Film, 3 programe de documentare, Digi World, Digi Life şi Digi Animal World.