RCS & RDS a redus şi a unificat tarifele pentru convorbiri iniţiate din reţeaua sa de telefonie fixă şi mobilă către alte destinaţii fixe şi mobile din Europa, pentru majoritatea abonamentelor. De reducere beneficiază atât noii clienţi, cât şi clienţii actuali ai RCS & RDS.
Abonaţii serviciilor Digi Tel şi Digi Mobil au de-acum:
– pentru destinaţiile fixe din Europa – un singur tarif, 2 eurocenţi/minut (2.48 eurocenţi/minut, cu TVA inclus);
– pentru destinaţiile mobile din Europa – 3 tarife unice în funcţie de zona în care este încadrată ţara de destinaţie:
- 3 eurocenţi/minut – Zona 1: Austria, Franţa, Suedia, Turcia şi Cipru
- 5 eurocenţi/minut – Zona 2: Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Germania, Italia, Lituania, Letonia, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Slovenia, Spania, Ungaria
- 7 eurocenţi/minut – Zona 3: Belgia, Grecia, Irlanda, Italia, Malta, Luxemburg, Polonia, Republica Slovacă, Elveţia, Bulgaria, Croaţia, Islanda, Macedonia. Tarifele cu TVA inclus sunt 3.72, 6.2 şi 8.68 eurocenţi.
Noile tarife nu sunt valabile pentru apeluri către destinaţiile speciale din aceste ţări. Astfel, tarifele pentru convorbiri şi pentru apeluri primite în roaming, în Europa, devin cu până la 70% mai mici faţă de tarifele valabile anterior.
Abonamentele destinate persoanelor fizice, asupra cărora se aplică reducerile de tarife pentru apeluri în Europa, sunt abonamentele de tip Nelimitat, în valoare de 2.48 euro (Digi Tel Fix 2 Nelimitat, Digi Tel Nelimitat, Digi Mobil Nelimitat) şi abonamentul Digi Tel Asociat în valoare de 5 lei. Preţurile conţin TVA.
Abonamentele destinate companiilor, asupra cărora se aplică reducerile de tarife pentru apeluri în Europa, sunt: cele de telefonie fixă Digi Tel Conect, cele cu telefonie fixă şi mobilă Digi Tel Grup, abonamentele cu convorbiri simultane de pe fix Digi Tel Conect Plus, abonamentele Digi Grup şi Digi Flux.