In total in 2012, de la persoane juridice, USL a primit donatii in valoare de 2,2 milioane de lei. De cealalta parte, PDL a primit in 2012 aproape 1,7 milioane de lei de la firme, iar una dintre firmele "generoase" cu donatiile pentru USL, se regaseste si in topul donatiilor pentru PDL, scrie hotnews.ro.

In anul 2012, Uniunea Social Liberala (USL) a primit donatii in valoare de 2.193.124 lei de la 84 de persoane juridice, potrivit informatiilor publicate in Monitorul Oficial din 1 aprilie.
Printre cele mai mari donatii se numara o donatie de 89.000 de lei de la compania RCS-RDS, proprietara televiziunilor Digi. Suma donata RCS-RDS este pe locul in topul celor mai mari donatii de la firme, arată sursa citată. RCS & RDS este unul din cei mai importanţi operatori din regiune, furnizând servicii de telecomunicaţii în Romania, Ungaria, Cehia, Slovacia, Serbia, Spania şi Italia.
Compania şi-a dezvoltat propria infrastructură de telecomunicaţii pe suport de fibră optică şi acoperă cu servicii de cablu TV, internet, telefonie fixă şi mobilă peste 200 oraşe din ţară. RCS & RDS este lider pe piaţa din România în furnizarea serviciilor de internet şi de televiziune prin cablu şi satelit şi este cel mai mare furnizor alternativ de servicii de telefonie fixă.