Reabilitarea termică a clădirilor, discutată la Bruxelles

Reabilitarea termică a clădirilor şi măsurile ce trebuie luate pentru simplificarea procedurilor de absorbţie a fondurilor europene sunt principalele teme care au fost abordate în întâlnirea ce a avut ieri, la Bruxelles, între Eduard Hellvig, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, şi Johannes Hahn, comisarul european pentru politică regională, se arată într-un comunicat al MDRT.

Ministrul român a propus convenirea unor măsuri prin care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) să vină în sprijinul aplicării schemei de reabilitare termică a clădirilor pe două coordonate: impactul socio-economic şi atingerea obiectivelor europene de eficienţă energetică.
Una dintre soluţii, potrivit ministrului Hellvig, ar fi realocarea de sume de la Fondul Social European la Fondul European pentru Dezvoltare.
În cursul întrevederii, cei doi demnitari au convenit asupra unei analize atente în vederea găsirii soluţiilor care să permită iniţierea cât mai repede cu putinţă a proiectului.
Legat de măsurile ce trebuie luate în privinţa procedurilor de absorbţie a fondurilor europene, comisarul Hahn s-a declarat adeptul mecanismelor de simplificare şi descentralizare, dând asigurări asupra disponibilităţii sale de a ajuta ţara noastră. Concret, au fost discuţii legate de posibilitatea acordării de asistenţă tehnică ţării noastre în acest sens, din partea Comisiei Europene.
Întâlnirea dintre ministrul Eduard Hellvig şi comisarul european Johannes Hahn a avut loc în contextul vizitei de lucru, la Bruxelles, a premierului Victor Ponta.