„Nu s-a transferat niciun patrimoniu de la Municipiu către companii, prin urmare sub nicio formă nu s-ar fi putut pune problema, condiţionalitatea, ca votul înfiinţării să fie de două treimi, ci un vot de majoritate simplă, jumătate plus unu. Nu s-a dezmembrat absolut nimic din patrimoniul Municipiului Bucureşti către companiile municipale nou înfiinţate, care vor continua să lucreze de mâine dimineaţă. Nu s-a întâmplat nimic, ele nu sunt radiate de la Registrul Comerţului. Dacă s-ar pune problema radierii ar fi vorba despre un nou proces pe care domniile lor ar trebui să îl câştige – deocamdată nu au câştigat un proces de radiere -şi câtă vreme societăţile nu sunt radiate, ele sunt legal înfiinţate şi vor funcţiona în continuare. Această dezbatere – două treimei, jumătate plus unu – probabil va continua şi se va elucida, sunt convinsă, în perioada următoare”, a precizat edilul general, pentru Realitatea TV.
În cadrul aceleiaşi emisiuni, deputatul independent de Bucureşti Nicuşor Dan a declarat că nu înţelege „cum se mai poate apăra doamna Firea”, atâta vreme cât decizia Curţii de Apel este definitivă.
„Această chestiune este închisă. Hotărârea Consiliului General propusă de primarul general şi adoptată de CGMB, prin care s-au înfiinţat aceste societăţi comerciale, este anulată definitiv, nu mai există cale de atac. Asta este prima chestiune. Punctul doi: Municipiul Bucureşti a contribuit cu bani la capitalul social al acestor societăţi comerciale. Asta este indubitabil, pentru că aşa s-au format ele. Interpretarea pe care o confirmă Curtea de Apel Bucureşti este că tot ce este acţiune la o societate comercială reprezintă patrimoniu. Municipiul Bucureşti are acţiuni la nişte societăţi comerciale pe care le-a înfiinţat şi prin asta a transferat un patrimoniu din bugetul pe care îl administra către capitalul social al acestor societăţi comerciale”, a spus el.
Firea a replicat că există „căi de atac excepţionale” prevăzute în lege şi a menţionat că a avut mai multe discuţii pe această temă cu profesori în drept.
„Contenciosul administrativ este o ramură complexă şi avem acolo suficiente argumente şi vom apela la acestea. Prin urmare, eu cred că nu e cazul să ne poarte de grijă USR cum ne vom apăra. Putem să ne apărăm şi vom dovedi în continuare că am avut dreptate şi că dreptatea este de partea noastră, pentru că nu am vrut să facem altceva decât o eficientizare a activităţii în administraţie. Să reducem foarte mult costurile provocate de acele firme căpuşă abonate la bugetul statului ani de zile, fără licitaţie, şi de asemenea să putem să avem o activitate mult mai eficientă. În privinţa constituirii capitalului social, votat de CGMB, ca şi bugetul naţional, ca şi bugetele altor municipalităţi, se votează cu majoritate simplă. Sub nicio formă două treimi. (…) USR se bucură degeaba în această noapte şi probabil mâine, pentru că este un câştig de moment, doar de imagine, dar nu pe fond. Vom demonstra acest lucru în perioada următoare”, a spus ea.
Nicuşor Dan a replicat că în cazul în care Gabriela Firea doreşte să eficientizeze achiziţiile publice din Bucureşti trebuie să le realizeze prin Direcţia de Achiziţii Publice.
„Să facă toate achiziţiile publice prin această direcţie, prin sistem SICAP naţional şi să aibă grijă să nu mai existe firme căpuşă, care să sugă bugetul Municipiului Bucureşti. În felul acesta, companiile pe care le-a înfiinţat nu mai trebuie să asculte de legea achiziţiilor publice şi nu mai are practic niciun mecanism de control. Trebuie să o credem pe cuvânt pe doamna Firea că nu o să mai sifoneze bani. Eu personal aş prefera să mă încred în mecanismele pe care legea achiziţiilor publice le face”, a spus el.
Curtea de Apel Bucureşti a decis joi anularea tuturor hotărârilor de înfiinţare a Companiilor Municipale, a anunţat Uniunea Salvaţi România, prin intermediul unui comunicat.
„Curtea de Apel Bucureşti a decis astăzi anularea tuturor hotărârilor de înfiinţare ale Companiilor Municipale. Soluţia este definitivă şi vine la capătul unui proces iniţiat de USR Bucureşti în anul 2017. Consilierii municipali USR au contestat înfiinţarea acestor companii pe motiv că hotărârile au fost adoptate ilegal. Mai precis, ele au fost adoptate cu votul a jumătate plus unu din numărul total de consilieri, şi nu cu votul a două treimi, aşa cum ar fi fost nevoie pentru astfel de proiecte care privesc patrimoniul Capitalei”, a precizat sursa citată.
SURSA: Agerpres