Antrenorul CFR Cluj Dan Petrescu a avut o reacție în legătură cu scandalul de dopaj în care este implicată jucătoarea de tenis Simona Halep. Acesta a spus că este șocat.

Nu o credea în stare

Dan Petrescu a spus că este șocat de situația în care se află tenismena, pentru că nu crede că ea ar fi în stare de așa ceva. Acesta susține că este ceva la mijloc și că adevărul trebuie să iasă la iveală.

”Sincer, şi pe mine m-a şocat. Chiar am vrut să-l sun pe tatăl Simonei, dar nu ştiu dacă e bine. Chiar nu am înţeles ce e acolo. Nu aş vrea să îmi dau o părere şi să greşesc, dar eu sunt convins că ceva nu e bine acolo. Nu avea cum să se întâmple aşa ceva şi sper să iasă Simona din această…. şi să iasă adevărul, pentru că nu cred că ea a putut să facă aşa ceva. Asta e părerea mea. Nu ştiu ce s-a întâmplat acolo, chiar nu înţeleg. Şi pe mine m-a şocat, la fel ca pe dv, încă nu îmi vine să cred”, a declarat antrenorul de la CFR Cluj.

Simona Halep, fostă număr 1 WTA, a fost suspendată provizoriu după ce a fost testată pozitiv pentru Roxadustat, în urma unui control efectuat la US Open.

Roxadustatul, un medicament periculos

Roxadustatul, medicamentul care a fost găsit în sângele Simonei Halep, este menit să sporească rezistența la efort, însă poate avea o serie de efecte adverse extrem de periculoase.

Doctorul Raluca Bobeică, medic primar nefrolog, a participat la studii clinice privind acest medicament, în tratamentul pacienților cu boală renală cronică. Aceasta a spus că deși a fost în mare parte bine tolerat de către pacienți, au apărut și ceva efecte adverse și a oferit mai multe detalii.

„Reacţiile adverse pe care eu le-am întâlnit la pacienţi au fost hipertensiunea arterială, fie agravarea hipertensiunii la cei care erau deja hipertensivi sau apariţia hipertensiunii la cei care nu erau hipertensivi, cu o frecvenţă destul de mare, posibil asociată cu medicamentul, precum şi creşterea vâscozităţii sângelui, care s-a exprimat prin tromboze”, a spus doctorul Raluca Bobeică pentru news.ro