Mihai Fifor, Ministrul Apărării Naţionale, a vorbit duminică la Arad despre avioanele ruseşti care se apropie tot mai mult de spaţiul aerian românesc din Marea Neagră.
Fifor crede că exerciţiile militare desfăşurate în ultima vreme de către Rusia reprezintă "acţiuni de provocare".
'Noi am tot discutat despre acţiunile de provocare ale Federaţiei Ruse. Vedem că zilele acestea s-a desfăşurat un exerciţiu militar uriaş. Este, zic eu, modalitatea Federaţiei Ruse de a arăta sau de a-şi dori să arate că reprezintă o forţă, şi că poate reprezenta oricând o ameninţare. Noi spunem că de la ocuparea ilegală a Peninsulei Crimeea, de la anexarea Peninsulei Crimeea, Federaţia Rusă se învecinează practic cu noi, dar desigur lucrul acesta nu ne ridică probleme. Noi, ca ţară membră a Alianţei Nord – Atlantice, împreună cu Polonia, asigurăm practic un echilibru pe flancul estic al Alianţei. Suntem pregătiţi în orice moment să apărăm partea aceasta a Alianţei Nord – Atlantice. Armata Română îşi îndeplineşte cu maximă vigoare obligaţiile asumate în calitate de membru al NATO', a declarat Mihai Fifor, potrivit Agerpres.