Ministrul Sănătății a avut o primă reacție cu privire la criza de râs pe care Alexandru Rafila a avut-o la auzul declarațiilor sale. Ministrul a precizat că dacă el nu a reușit să fie pe înțelesul tuturor, cei care au înțeles mesajul ar trebui să-l transpună pentru toată lumea.
„Nu am discutat cu profesorul Rafila în ultimele zile. Noi avem un Comitet științific care ne prezintă zilnic evaluările pe care le raportează și Comitetul pentru Comunicare Strategică.
Cred că dumnealui și-a dat seama, poate după emisiune, și va încerca să explice tocmai explicațiile pe care eu le-am dat privind evoluția pe trendul ascendent, dar ascendentul manifestându-se de la o zi la alta cu un număr mai mic de cazuri, chiar dacă este în creștere progresivă.
Mă repet, am pretenția de la cei care înțeleg mesajul să-l poată transpune pe înțelesul tuturor dacă eu nu am reușit”, a declarat ministrul Nelu Tătaru.
De la ce a pornit totul
Reprezentatul României la Organizația Mondială a Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a avut parte de o adevărată criză de râs în cadrul unui interviu video. Momentul a fost declanșat după ce a acesta a auzit declaraţiile ministrului Nelu Tătaru despre pandemia de coronavirus.
Momentul a avut loc în emisiunea „Mariu Tucă Show”, când dr. Alexandru Rafila a auzit declarațiile ministrului Nelu Tătaru.
„Ştiu că dumneavoastră vă pricepeţi la trenduri, la platouri, că am vorbit o jumătate de oră despre asta. A venit declaraţia prietenului dvs Nelu Tătaru: ‘Suntem pe acel trend crescător, dar scâzând ca şi intensitate a creşterii numărului de cazuri de la o zi la alta – nu suntem în scădere – suntem în momentul în care, dacă respectăm următoarele săptămâni nişte lucruri, ar trebui să ajungem la un platou. Eu aş vrea să se stabilească la 1200, 1300, dar el se poate stabili la 1500.
Dar 1500 la 10 zile înseamnă încă 300 de cazuri la ATI în plus’. Citesc de azi dimineaţă, cu pixul în mână, şi nu reuşesc. Dle profesor, subliniaţi cu pixul roşu ceva, daţi-mi ceva să înţeleg”, a spus Marius Tucă în cadrul emisiunii.
Sursă foto: INQUAM/George Călin