Ministrului Agriculturii, Petre Daea, a reacționat după ce mai multe asociații de fermieri i-au cerut demisia, după ce au intrat în faliment. Ministrul român a spus că încă nu a discutat cu omologul său ucrainean, deși acesta i-a transmis o solicitare în data de 7 aprilie.
Ministrului Agriculturii, Petre Daea, nu a discutat încă cu omologul său din Ucraina, deși acesta i-a trimis o scrisoare prin care îi cere ministrului român să organizeze o întâlnire pentru rezolvarea problemei cerealelor ucrainene.
Fermierii vor demisia ministrului Agriculturii
Mai mult, ministrul Agriculturii a primit acuzații grave din partea fermierilor care îi vor demisia, după ce au intrat în faliment.
Petre Daea a declarat că va avea un dialog cu toți miniștrii din zonele afectate pentru a putea găsi o soluție comună.
„Mâine sunt în dialog direct cu toți miniștrii din zona aceasta care este afectată pentru a ne pune de acord și închega o moțiune comună.
Deocamdată nu există niciun model polonez de interzicere a comercializării cerealelor din Ucraina, există o solicitare. Ne dorim să rămână un culoar deschis pentru transportul cerealelor prin România la destinațiile respective și să oprim importurile pentru o perioadă nedeterminată, în așa fel încât să putem să degajăm grâul pe care îl avem în magazii.
Trebuie să ne pregătim, deoarece peste două luni și jumătate vine recolta nouă. Aceasta este poziția necesară pentru a putea răspunde la nevoile țării”, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.
Acuzații grave la adresa lui Petre Daea
Deputaţii USR şi cei de la Forţa Dreptei au depus la Camera Deputaților o moțiune simplă, intitulată „De la grânarul Europei la ruşinea Europei. Ministrul Daea distruge cu bună ştiinţă agricultura românească”.
„Agricultura trebuie să devină un punct forte al României, iar ca acest lucru să se întâmple este nevoie de un management performant la vârful ministerului de resort. Iar pentru ca acest lucru să se întâmple, Petre Daea trebuie demis şi niciodată, dar niciodată, readus în fruntea Ministerului Agriculturii. A epuizat deja trei şanse să demonstreze că poate face ceva. Realitatea este că nu poate”, este scris în textul moţiunii.
De asemenea, semnatarii susțin că Petre Daea „este ministrul de serviciu al PSD la Agricultură, de câte ori partidul ajunge la guvernare” şi a „rămas neschimbat”, chiar dacă a mai fost ministru de două ori.
„Şi în acest mandat este la fel de inutil, de nepregătit şi depăşit de problemele agriculturii româneşti. Daea a rămas consecvent în a ne convinge că este cel mai slab ministru al agriculturii din ultimii 30 de ani. Pentru ‘nea Petrică’ Daea, cum este numit într-o anchetă DNA, şi predecesorul său, Adrian Chesnoiu, singura prioritate a mandatelor lor a fost să-şi angajeze neamurile şi să umple ministerul şi agenţiile cu incompetenţii de la partid, cu prieteni şi alţii – tot obligaţii.”, susțin deputații.