Consilierul premierului, Darius Vâlcov, a insinuat, pe Facebook, că preşedintele Klaus Iohannis ar fi avut o înţelegere cu directorul general al OMV, Rainer Seele, pe Legea offshore, în luna ianuarie şeful statului a discutat cu acesta "în privat", iar în august Iohannis a respins actul normativ.
Vâlcov a adăugat că, în aceeaşi lună, postul austriac de televiziune ORF acuză represiuni din partea Jandarmeriei la protestele din 10 august.
OMV Austria a transmis marţi că nu răspunde declaraţiilor lansate recent de consilierul pe probleme economice Darius Vâlcov, evitând să comenteze şi proiectul legii offshore
„Din câte înţelegem, legea offshore se află încă în proces legislativ şi nu este încă implementată, motiv pentru care OMV nu se vede în poziţia de a comenta acest lucru. De asemenea, nici legat de declaraţiile domnului Vâlcov nu se vor face comentarii”, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii OMV din Austria.
Reacţia grupului austriac vine în urma declaraţiilor oficialului guvernamental de dumincă seara, conform cărora preşedintele Klaus Iohannis ar fi avut o înţelegere cu directorul general al OMV, Rainer Seele, pe legea offshore; în luna ianuarie, şeful statului ar fi discutat cu acesta „în privat”, iar în august Iohannis a respins actul normativ.
"În ianuarie 2018 Mr Seele (Rainer Seele – n.r.), CEO OMV şi Mr Werner discuta în privat despre gazele din Marea Neagră. În iulie, Parlamentul adoptă Legea Offshore, cu o mică modificare de 6 miliarde de $ în plus pentru statul român. În august, Mr Werner respinge Legea Offshore. Tot în august, postul naţional de televiziune austriac ORF devine brusc interesat de România şi acuză represiuni din partea jandarmeriei române. Vom vedea continuarea! Dar de data asta vă asigur că statul român va cere ceea ce i se cuvine. P.S. Mr Seele and Mr Putin, two good friends", a scris, Darius Vâlcov, duminică seară pe Facebook.
Reacţia OMV după ACUZAȚIILE lui Darius Vâlcov
21 august 2018, 19:53
Consilierul premierului acuză că preşedintele Iohannis ar fi avut înțelegeri cu CEO-ul OMV .
Etichete: omv,
Valcov
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- A fost RECUPERAT pistolul sustras la protestul din 10 august
- Asta-i mai lipsea lui Dragnea, UN ATAC EXTERN de la nivel înalt: „Este preocupat să-şi umple buzunarele”
- Noi amenzi au fost aplicate unităţilor alimentare de pe litoral. Care este valoarea sumei acestora
- Mitingul diasporei. Procurorii militari au înregistrat un număr uluitor de plângeri penale împotriva Jandarmeriei
- Anunț BOMBĂ: Se pregătește o LOVITURĂ PENALĂ pentru Dragnea
- Daimler se luptă cu autoritățile germane pentru a evita cu „recall” masiv
- Apelul incredibil făcut de cea mai mare bancă din Germania către angajați
- Iohannis a semnat: Mai mulți judecători, eliberaţi din funcţie
- Ecaterina Andronescu, lovitură DURĂ pentru actualul Guvern: Este cel mai slab guvern al PSD-ului
- Care este castelul privat cu milioane de euro profit