Observăm diferenţe de gust şi de calitate în prudusele pe care le consumăm astăzi faţă de cele de odinioară. Ne hrănim prost, iar acest lucru se vede în rezultatelor analizelor noastre. Un studiu comparativ realizat pe alimente de dublu standard a scos la suprafaţă diferenţe la 9 dintre cele 29 de probe analizate. Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Geronimo Brănescu, a afirmat că acestea nu pun în pericol sănătatea populaţiei.
Efectuarea studiului a fost declarat miercuri de directorul Institutului de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară, Rodica Tănăsuică, conform Agerpres.
„La Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară din Bucureşti au fost recepţionate un număr de 29 de probe prelevate de pe piaţa românească. Acelaşi număr de 29 de probe corespunzătoare au fost recoltate din piaţa Uniunii Europene din diverse categorii, probele fiind identice. Categoriile de produse care au fost recepţionate la institut sunt următoarele: nouă probe de brânzeturi, două probe de unt, o probă de smântână, şapte probe de şuncă, trei probe de cârnaţi, o probă de cremvurşti, trei probe de conserve de peşte, două probe de pateu de ficat şi o probă de ciocolată.”, a declarat Rodica Tănăsuică.
“Probele au fost recepţionate în condiţii corespunzătoare îndeplinind toate cerinţele pentru a putea fi analizate în condiţii optime. Am procedat la analiza produselor şi am obţinut următoarele rezultate: din cele 29 de produse analizate am găsit diferenţe la 9 dintre acestea”, a spus Tănăsuică.
Datele prezentate de către specialista Institutului arată diferenţe faţă de valorile calorice înscrise pe etichete, dar şi faţă de cele ale produselor din alte ţări, respectiv a nivelului proteinelor sau a conţinutului de grăsime, dar şi pentru clorură de sodiu şi aditivi alimentari.
Conform datelor centralizate, pentru parizer de porc valoarea declarată de către producător pe etichetă era de 279 kcal/100 de grame, în schimb valoarea obţinută în România se situa la 259,09 kcal/100 g, iar cea pentru Uniunea Europeană la 274,32 kcal/100 g.
În cazul baconului cuburi, valoarea declarată pe etichetă era de 233 kcal/100 g, în timp ce valoarea din România ajungea la 278,55 kcal/100 g, iar cea pentru UE la 192,14 kcal/100 g.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a menţionat că opinia publică trebuia informată despre aceste rezultate, iar datele vor fi transmise încă din seara zilei de miercuri.
„Întrebarea care se pune la această dată este cum valorificăm rezultatele analizelor de laborator. Şi prima obligaţie pe care am avut-o, o avem şi o vom avea în continuare este de a informa opinia publică. De aceea am socotit necesar ca imediat când s-au definitivat aceste analize să le transmitem opiniei publice prin dumneavoastră.”, a declarat Petre Daea.
“Al doilea lucru, transmitem imediat, în această seară, Comisiei Europene aceste rezultate pe care noi le-am obţinut pe procedurile care v-au fost prezentate solicitând Comisiei Europene să accelereze procesul de reglementare în aşa fel încât să putem avea instrumente şi juridice şi proceduri unitare pentru a putea analiza oricând oriunde şi în orice ţară o situaţie privind dublul standard, pentru că, repet, la această dată nu este reglementat.”, a mai spus ministrul agriculturii.
“Nu în ultimul rând, vom transmite aceste informaţii tuturor europarlamentarilor români în aşa fel încât în comisiile de specialitate să aibă instrumentarul tehnic şi concluziile pe care noi le-am putut culege în acestă perioadă de timp prin procedurile pe care vi le-am prezentat”, a subliniat Daea.
Ministrul Agriculturii a menţionat faptul că nu se vor mai face analize de dublu standard pentru că trebuie să existe instrumentar unitar, dar şi pentru că acestea costă.
Valoarea analizelor de laborator se ridică la 7.206 de lei, la care se adaugă cheltuielile de deplasare ale specialiştilor, de 32.884 de lei.