Acțiunile producătorului francez Renault au căzut cu 20% după ce un oficial al sindicatelor franceze a declarat că inspectorii antifraudă au sigilat computerele de la mai multe sedii ale companiei. Grupul francez susține că mașinile sale nu sunt echipate cu sisteme ilegale care suprimă emisiile.
Agenți ai ministerului francez al Economiei, direcția antifraudă, au vizitat mai multe sedii ale grupului Renault și au pus sub sechestru câteva computere în care s-ar afla date privind standardele de emisii și omologare a motoarelor a declrata Florent Grimaldi, un oficial al uniunii sindicale CGT din Lardy, confirmând un raport anterior al agenției AFP. Această declarație a „lăsat impresia” că verificările au legătură cu îndepliirea standardelor de poluare, în lumina scandalului Dieselgate care a zguduit Volkswagen.
Presa franceză menționează că toate computerele puse sub sechestru aparțin unor directori ai companiei și că inspectorii antifraudă și cei ai Consiliului Concurenței au verificat atât centru de inginerie de la Lardy, cât și faimosul Tehnocentre din Guyancourt și sediul central din Boulogne-Billancourt.
Deși inițial nu au răspuns întrebărilor puse de jurnaliști, oficialii Renault au revenit în după-amiaza zilei de joi cu câteva clarificări. Conform acestora, o comisie numită de guvernul francez pentru a investiga emisisle de noxe după scandalul Dieselgate, testează în prezent circa 100 de vehicule de pe piața franceză, dintre care 25 sunt Renault. Patru modele ale companiei au fost deja verificate și nu au existat probleme legate de emisiile de noxe. De asemenea, Agenția Franceză pentru Energie și Climă (DGEC) consideră deja că procedura în curs nu va descoperi dispozitive de manipulare a emisiilor în autovehiculele Renault. Cel puțin asta susțin oficialii companiei franceze.
Nu doar acțiunile Renault sunt în picaj
Confrom Thomson Reuters, în afara scăderii cu circa 20% a acțiunilor Renault, și alți producători europeni au înregistrat reculuri importante la bursă. Fără a exista o legătură directă cu scandalul emisiilor de noze. Astfel, acțiunile Fiat Chrysler (FCA) au scăzut cu 9,4%, cele ale Peugeot cu 8%, BMW cu 6,1%, Daimler cu 5,7% și Volkswagen cu 5%. Aceste date erau valabile la ora 12 a zilei de joi, 14 ianuarie.
Citește și: UPDATE Acțiunile Renault, în cădere liberă după speculații privind trucarea emisiilor
Comunicat Renault:
După ce EPA – Agenția Americană de Protecția Mediului – a dat publicității informația conform căreia un constructor auto de talie mondială folosea un software de tip Defeat Device, Guvernul francez a inițiat o Comisie Tehnică Independentă.
Misiunea acesteia, supranumită Comisia Royal, este de a verifica dacă constructorii francezi au folosit software-uri similare în echiparea vehiculelor.
În acest context, UTAC (Uniunea Tehnică a autovehiculelor, motocicletelor și bicicletelor) testează în prezent 100 de vehicule aflate în circulație, dintre care 25 sunt Renault. Cifra este proporțională cu cota de piață Renault în Franța. Până la sfârșitul lui decembrie 2015, se testaseră deja 11 vehicule, dintre care 4 Renault. Testele le-au permis autorităților franceze să aibă un dialog bazat pe cifre și fructuos cu ingineria Renault.
Direcția Generală pentru Energie și Climă (DGEC), parte a Ministerului Ecologiei, Dezvoltării Durabile și Energiei, care reprezintă interlocutorul pilot al Comisiei Tehnice Independente, a afirmat deja că procedura în vigoare nu a detectat pe vehiculele Renault prezența vreunui software care falsifică informații.
Această concluzie este o veste bună pentru Renault.
Testele din prezent permit anticiparea de soluții de îmbunătățire pentru vehiculele Renault care vor ieși de pe porțile uzinelor, dar și ale celor aflate în circulație, soluții pe care Grupul Renault a hotărât să le prezinte sub forma unui Plan de Emisii Renault, al cărui obiectiv este performanța energetică a vehiculelor noastre.
În paralel, DGCCRF (Direcția Generală a Concurenței, Consumului și a Înlăturării Fraudei) a decis să inițieze o altă anchetă – investigațiile fiind făcute atât pe vehicule, cât și pe situri – care să valideze elementele rezultate din analiza desfășurată de Comisia Tehnică Independentă.
Anchetatori DGCCRF s-au deplasat la sediul social al Renault, la Centrul Tehnic de la Lardy și la Technocentre Guyancourt.
Echipele Renault cooperează deplin cu reprezentații Comisiei Royal, dar și cu cei ai anchetei conduse de Ministerul Economiei.
După succesul de la COP 21, Renault își va accelera investițiile în soluții industriale utile protejării planetei.
Grupul Renault se află deja în top 3 (pe primul loc în 2013, pe locul 2 în 2014) din punct de vedere al programelor de îmbunătățire a amprentei CO2. În ultimii 3 ani, Grupul Renault a redus cu 10% amprenta carbon a vehiculelor sale.