Preşedintele Pro România, Victor Ponta, spune că vrea ca Guvernul Dăncilă să fie schimbat, dar nu este de acord cu un guvern condus de Ludovic Orban, pentru că "am sări din lac în puţ".
„Nu înseamnă că nu putem să votăm pentru demiterea lui Dragnea. Vrem să fie schimbat Guvernul Dăncilă, dar nu o să votăm niciodată un guvern condus de Orban în loc, pentru simplul motiv că am sări din lac în puţ”, a spus Victor Ponta, citat de Antena 3.
Ponta afirmă că Pro România este un proiect pe termen mediu şi lung, iar dacă PSD-ul „se eliberează de gaşca actuală”, atunci poate să colaboreze foarte bine cu formaţiunea politică, dar nu se vede colaborând cu PNL sau PMP.
În ceea ce-i proveşte pe cei doi parlamentari din Braşov care au părăsit recent PSD, Mihai Mohaci şi Mihai Popa, fostul premier i-a îndemnat să îl ajute să mai mărească grupul parlamentar al Pro România.
„Prin venirea lor şi prin venirea celorlalţi de la Caraş, s-a declanşat azi o furtună în Camera Deputaţilor, în sensul că PSD-ALDE nu mai au majoritate, în sensul în care eu am spus de acum trei luni când a fost cât pe aici să se întâmple şi anume că nu se schimbă Guvernul, nu dărâmăm România, dar pleacă din funcţia de preşedinte al Camerei Dragnea. Nu a plecat, este în buncăr. El nu vine în plen, el stă în buncăr şi de acolo trimite pe mitralieră, pe Iordache, care se ţine de scaun şi pe alţii. Azi nu a fost nimic democratic în Camera Deputaţilor. A fost ceva sinistru, groaznic, şi nu s-a votat nici o lege, nici un proiect. Azi l-au salvat pe Dragnea, dar nu s-a votat nici o lege, nici un proiect”, a subliniat liderul Pro România.
Victor Ponta a mai menţionat şi că deşi suntem în luna decembrie, nu există bugetul de stat pe 2019, nici măcar proiectul nu a ajuns în Parlament, iar proiectul de lege al pensiilor nu a ajuns la Camera Deputaţilor.