Mircea Drăghici, propus de PSD la ministerul Transporturilor, a reacţionat, vineri, la anunţul respingerii sale, transmiţându-i preşedintelui Klaus Iohannis că a ales să refuze propunerile fără o analiză şi fără nicio logică.
„Păcat, domnule Preşedinte Iohannis! Am fi avut amândoi ocazia să intrăm în istorie! Dumneavoastră aţi fi dat un semn de normalitate şi aţi fi arătat că doriţi să colaboraţi, iar eu aş fi putut demonstra că sunt un bun partener în proiectele pentru ţară. Din păcate, aţi ales altceva! Aţi ales să refuzaţi, fără nicio raţiune, fără nicio logică, fără să faceţi o analiză! E păcat, domnule Preşedinte Iohannis, să veniţi după atât timp să spuneţi că echipa dumneavoastră nu a terminat analiza asupra numirilor. Dacă nu aţi terminat analiza asupra numirilor, cum aţi putut refuza?! Îmi permit să vă spun însă, unde aţi greşit prin acest refuz. Ambii, şi eu, şi dumneavoastră, eram cei mai îndreptăţiţi aleşi să unim Piteştiul de Sibiu printr-o autostradă! De asemenea, Olguţa Vasilescu şi cu mine am fi fost cei mai îndreptăţiţi aleşi să unim Piteştiul de Craiova printr-o autostradă, amândoi din poziţiile de ministru pentru care am fost propuşi”, a scris Mircea Drăghici, pe Facebook.