Guvernul a decis să pună capăt cumulului pensiei cu salariul de la stat, de acest aspect fiind vizați cei care consideră că a venit momentul să iasă la pensie, ca mai apoi, la scurt timp, să revină în sistemul public. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru a fost categorică și a explicat că acest lucru nu se mai poate.
„Atâta vreme cât esti apt de muncă ești într-o formă contractuală cu institutia la care lucrezi, iar când nu mai ești apt de muncă, ieși la pensie(…) Nu interzicem nimănui să muncească(…)Nu poți să pretinzi că ești inapt de muncă și să soliciți pensia, după care să te întorci în sitemul public, de unde rezultă că erai apt de muncă”, a spus Violeta Alexandru la Realitatea Plus.
Guvernul își va asuma răspunderea pe acest proiect
Prin proiectul de lege aprobat de Guvernul Orban, se interzice cumulul pensiei cu salariul la stat, iar executivul a anunțat că își va asuma răspunderea pentru acest document săptămâna viitoare. Peste 13.000 de pensionari, care lucrează în învățământ, spitale dar și în alte instituții de stat, vor fi afectați și vor trebui să decidă dacă rămân cu pensia sau doar cu salariul.
Cei mai afectați sunt profesorii și învățătorii, care oricum au mai puțini bani, sindicaliștii atrăgând atenția în această privință.