În discursul său anual către parlament, președintele Rusiei, Vladimir Putin a transmis un mesaj clar Occidentului, să nu „treacă linia roșie” în relațiile cu Rusia, pentru că va „regreta” orice provocare. Acesta a punctat pe de altă parte că Moscova s-a străduit mereu să aibă relații bune cu celelalte state și speră că „nu va trece liniile roșii”.
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a transmis miercuri rivalilor săi externi să nu ‘treacă linia roşie’ în relaţiile cu Rusia, pe fondul tensiunilor tot mai mari cu Occidentul într-o mulţime de dosare, relatează AFP, TASS şi EFE, citate de Agerpres.
‘Sper că nimănui nu-i va veni ideea de a trece linia roşie cu Rusia’, a afirmat preşedintele rus, avertizându-i pe cei care vor lua ‘intenţiile noastre bune drept slăbiciune’. ‘Dar noi vom stabili singuri pe unde trece aceasta’, a adăugat Vladimir Putin în discursul său anual către Adunarea Federală (parlamentul bicameral), în aluzie la numeroasele divergenţe cu Occidentul, însă fără a specifica despre ce limite este vorba.
Occidentul că va regreta orice provocare
El a avertizat Occidentul că va ‘regreta’ orice provocare împotriva intereselor Rusiei şi a spus că răspunsul Moscovei va fi unul ‘rapid şi dur’.
În acelaşi timp, Putin a denunţat ceea ce el a numit acte nefondate şi neprietenoase continue la adresa Rusiei. Pentru unele ţări ‘a devenit un fel de sport să atace Rusie din nimic’, a spus preşedintele rus.
Cu toate acestea, Putin nu a făcut referiri precise la marile dosare asupra cărora Rusia are poziţii divergente faţă de SUA şi UE.
‘Ne comportăm în ansamblu cu reţinere şi într-o manieră modestă, adeseori fără să răspundem acţiunilor neprietenoase sau chiar unor grosolănii flagrante’, a afirmat preşedintele rus în discursul său anual către Duma de Stat (camera inferioară) şi Consiliul Federaţiei (camera superioară).
Vorbind în faţa celor două camere reunite ale Adunării Federale, Putin a insistat că Moscova s-a străduit dintotdeauna să aibă relaţii bune cu alte ţări şi speră că niciun stat străin ‘nu va trece liniile roşii’ în relaţia cu Rusia.
Putin critică tăcerea față de „tentativa de lovitură de stat” din Belarus
Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat totodată tăcerea Occidentului cu privire la ceea ce el a prezentat ca fiind drept o ‘tentativă de lovitură de stat’ în Belarus, unde preşedintele Aleksandr Lukaşenko a declarat anterior că a dejucat un asasinat împotriva sa.
Evocând această ‘tentativă de organizare a unei lovituri de stat şi de asasinare a preşedintelui belarus’, Putin a spus că în Occident ‘toată lumea pretinde că nimic nu s-a întâmplat’, adăugând că asupra Belarus se pregătea un atac cibernetic de amploare.
Totuşi, preşedintele rus nu a spus niciun cuvânt despre disidentul Aleksei Navalnîi, aflat într-o stare critică în închisoare, potrivit apropiaţilor săi, şi nici despre comasarea a zeci de mii de militari la frontiera cu Ucraina sau acuzaţiile de spionaj şi ingerinţă în alegerile din SUA ori despre recentul scandal cu Cehia, după ce Praga a acuzat agenţi ai Serviciului militar de informaţii (GRU) de explozia provocată într-un depozit de muniţii de pe teritoriul său.
Sursa foto: Dreamstime