Viorica Dăncilă a luat decizia o schimba pe Ana Birchall de la Justiție cu judecătoarea Dana Gîrbovan. Imediat a venit informația pe surse că Ana Birchall s-ar fi dus la Palatul Cotroceni.
Întrebată în conferința de presă despre această mutare a lui Birchall, premierul Viorica Dăncilă a reacționat extrem de vehement. Ea a spus că este foarte grav dacă Birchall a făcut acest lucru.
”Nu știu că Birchall a plecat acum la Cotroceni, este foarte grav, este membru PSD și problemele le rezolvăm în interiorul partidului”, a susținut Dăncilă. Ea a precizat că i-a explicat de ce și-a dorit nominalizarea Danei Gîrbovan la Ministerul Justiției.
În replică la toate aceste informații, Birchall a reacționat pe pagina sa de Facebook.
„Fake news – După ședința CEx am venit la Ministerul Justiției”, a comentat Ana Birchall, adăugând comentariului și o fotografie cu ea la sediul instituției.