Într-o broşură editată de Primăria Capitalei, care a fost împărţită weekendul trecut la Arcul de Triumf, s-a strecurat o mare greşeală. În cartea intitulată „O sută de personalităţi bucureştene”, se spune că Ilie Năstase a fost de două ori numărul doi mondial, nu numărul 1 mondial. Fostul mare tenismen a reacționat față de această mare eroare. „E adevărat, am fost și numărul 2 mondial, prin 1974 sau 1975. Ca să ajungi numărul 1 trebuie să treci și pe la numărul 2. Dar, am fost și numărul 1. Mai mult de atât nu se poate. Poate cei de la Primărie cred că a fi numărul 2 e maximum! Era mai nasol dacă mă prezentau invers: adică să fi fost doar numărul 2, iar ei să mă prezinte ca fost număr 1. Mai multe n-am ce să spun. Eu nu mă supăr, ei trebuie să se supere, pentru că fac astfel de greșeli”, a comentat Ilie Năstase, citat de Libertatea. Mai mult, el ar fi spus că vrea să părăsească Capitala cât de curând. „Mă mut în Constanța. Îmi schimb «buletinul», serios! Poate și candidez la Primărie. Uite, chiar acum plec spre Constanța. Să văd cum mă primesc oamenii de acolo și o să văd ce decizie voi lua. De 10 ani, am apartament lângă hotelul Rex din Mamaia. Constanța ar deveni primul oraș din lume cu doi foști număr 1 mondial. Acum, am fi doi foști numărul 2 (n.r. – și Halep a fost pe locul secund WTA, iar acum este pe 3), a spus Năstase.
În broşura editată de Primăria Capitalei, în care apare şi Ilie Năstase, sae spune că acesta „este un fost jucător profesionist de tenis de câmp. A fost numărul doi mondial de două ori”. Printre personalităţile omagiate de broşura ce are pe copertă sigla Primăriei Capitalei se numără Mircea Eliade, Tudor Arghezi, Nicolae Bălcescu, Dinu Lipatti, Henri Coandă.