Reacție SPECTACULOASĂ a lui Băsescu la ce se întâmplă în PSD! „Boala nu se tratează…”

Unii lideri PSD au cerut demisia lui Liviu Dragnea din funcţiile de preşedinte al partidului şi al Camerei Deputaţilor şi asigurarea interimatului de către Viorica Dăncilă, care este preşedinte executiv. Reacția ironică a fostului președinte, Traian Băsescu, la situația actuală a partidului aflat la guvernare nu a întârziat să apară. Și este, ca de obicei, specială.

Documentul este semnat de vicepreşedintele PSD Paul Stănescu, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, de Gabriela Firea, vicepreşedinte PSD şi primar general al Capitalei, de Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte PSD şi vicepreşedinte al Senatului. 

„PSD-ul este cel mai mare focar de pesta porcină africană din ţară. Şi când mă gândesc că boala nu se tratează…”, este mesajul lui Traian Băsescu, conform Antena3.