Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader a afirmat că va rămâne în funcţie atâta timp cât îşi va putea îndeplini misiunea pe care o are.
„Eu înţeleg (…) că dincolo de ceea ce spunem, gândim şi alte lucruri. Dincolo de ceea ce Constituţia ne cere, poate avem şi alte aşteptări. (…) Rămân la minister câtă vreme îmi pot îndeplini misiunea pentru care am fost chemat. Nimeni nu mi-a arătat niciodată, în calitate de ministru, în calitate de fost judecător al Curţii (Curţii Constituţionale – n.r.), ‘iată ce soluţii neconstituţionale ai propus (…), iată ce tergiversări au existat'”, a spus Toader într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
El a adăugat că îşi va îndeplini atribuţiile până în momentul în care numele succesorului său va fi publicat în Monitorul Oficial. „Eu rămân ministru al Justiţiei până în momentul în care în Monitorul Oficial va apărea numele altui ministru al Justiţiei, când va fi desemnat altcineva. În momentul acela, o procedură pe care fiecare ministru o începe şi o sfârşeşte, predă documentele (…) succesorului său. Ultimul gest pe care îl face: predă sigiliul”, a precizat Tudorel Toader.
„Nu am cerut eu să fiu ministru al Justiției. Și nici nu era posibil. Mă voi exprima, mai pe larg, la momentul potrivit. În vara lui 2017, a existat acea deschidere foarte mare a Comisiei speciale din Parlament de a rezolva Codurile, legile justiței și celelalte. Îi amintesc domnului Cazanciuc că pe 17 iulie 2017 am trimis proiect de lege pentru modificarea Codului Penal, trecut prin Guvern, după multe dezbateri, transparență etc. Era o modificare a Codului Penal în sensul punerii de acord cu deciziile CCR și pentru transpunerea Directivei pentru confiscarea extinsă. În comisia specială, proiectul Guvernului a căpătat dimensiunea pe care o cunoaștem și un parcurs dificil. În noiembrie 2017, ministerul Justiției a finalizat un proiect de lege pentru modificarea Codului de Procedură Penală în sensul punerii de acord cu deciziile CCR și transpunerea directivei privind consolidarea prezumției de nevinovăție. Proiectul acela nu s-a terminat nici astăzi. Soluțiile propuse de minister la Coduri nici astăzi nu au fost transpuse în legislație! Nu Ministerul Justiției este în întârziere”, a mai spus Tudorel Toader.
Ministrul Justiţiei a acuzat majoritatea PSD-ALDE din parlament că a eliminat din proiectul de lege redactat de MJ inclusiv solicitarea avizului de la Comisia de la Veneţia. În replică, Robert Cazanciuc l-a acuzat pe Tudorel Toader că promovează modificări prin ordonanţe de urgenţă fără să se consulte cu PSD.