Dacă preţul petrolului va încheia tranzacţiile de marţi în urcare, ar marca cea mai lungă serie de creşteri de la sfârşitul lunii iulie, arată presa internațională. Evoluția vine și ca urmare a numirii unui nou Ministru al Energiei în Arabia Saudită.
Preţurile petrolului au crescut pentru a cincea zi consecutiv, atingând marţi maximele ultimelor şase săptămâni, pe baza optimismului că OPEC şi alţi producători, între care şi Rusia, vor conveni extinderea măsurilor de limitare a producţiei, pentru susţinerea cotaţiilor, transmite presa internațională.
Astfel, cotaţia petrolului Brent, de referinţă la bursa din Londra, era în urcare cu 0,4%, la 62,85 dolari pe baril, la ora 03:49 GMT (ora 6:49 ora Bucureştiului), în timp ce preţul petrolului american CLc1 era în creştere cu 0,5%, la 58,12 dolari pe baril. Petrolul Brent a atins cel mai ridicat nivel de după 1 august, iar ţiţeiul american maximul de după 31 iulie.
Preţul petrolului american a crescut luni cu peste 2%, iar cel al petrolului Brent cu 1,7%, piaţa reacţionând la numirea, duminică, a prinţului saudit Abdulaziz bin Salman în funcţia de ministru al Energiei.
Dacă preţul petrolului va încheia tranzacţiile de marţi în urcare, ar marca cea mai lungă serie de creşteri de la sfârşitul lunii iulie, dar factorii negativi legaţi de răzoiul comercial dintre Washington şi Beijing se menţin.
Un prinț saudit pentru stabilitate
Prinţul Abdulaziz bin Salman, membru vechi al delegaţiei saudite la OPEC, a declarat că pilonii politicii Arabiei Saudite nu se vor schimba, iar acordul de limitare a producţiei de petrol cu 1,2 milioane de barili pe zi va fi menţinut.
Acesta a adăugat că aşa-numita alianţă OPEC+, formată din state ale OPEC şi din afara organizaţiei, între care Rusia, va continua pentru mult timp.
O întâlnire a statelor din OPEC şi din OPEC+, din această săptămână, măreşte speranţele unor reduceri suplimentare ale producţiei, a declarat Stephen Innes, analist pentru regiunea Asia Pacific la firma AxiTrader.
Cu toate acestea, producţia de petrol a Rusiei din luna august a depăşit cota convenită îm acordurile OPEC+.
Directori participanţi la reuniunea Asia Pacific Petroleum Conference au declarat luni că se aşteaptă ca preţurile petrolului să continue să fie presate în acest an de incertitudinile legate de economia mondială, războiul comercial dintre Statele Unite şi China şi creşterea stocurilor în Statele Unite.