Între 20 și 22 mai, la Fabesca Boutique Hotel&Spa din Sovata, a avut loc cea de-a treia ediție a F&B Innovation Camp. Evenimentul a adus sub același acoperiș peste 90 de antreprenori, lideri în industria HoReCa, producători locali, investitori, finanțiști, avocați și jurnaliști. Aceștia au participat la singurul bootcamp din România dedicat inovației în industria alimentară.
În cadrul celor trei zile ale F&B Innovation Camp, participanții au dezbătut subiecte de actualitate, precum impactul Inteligenței Artificiale în HoReCa, modificările în comportamentul de consum al clienților precum și principalele provocări sistemice cu care se confruntă industria ospitalității.
De asemenea, au participat la sesiuni de coaching, dar și la momente de blind testing. Nu în ultimul rând, aceștia au oferit feedback aplicat producătorilor locali. Aceștia și-au expus produsele alimentare inovatoare în fața liderilor industriei.
Provocarea bucătarilor: „Găsim peste tot varză kale, dar nu și legume autohtone”
„În urmă cu câțiva ani, noi, bucătarii, alergam după producătorii locali, oferta era destul de redusă. Acum, situația s-a schimbat, putem spune că aleargă ei după noi. Observăm, însă, anumite dezechilibre în ceea ce privește oferta. Găsim peste tot legume exotice precum varza kale, dar o problemă reală apare atunci când vrei să cumperi ceapă albă.
Legumele noastre clasice, autohtone, pe care încercăm să le punem în valoare în preparatele noastre, pierd ușor-ușor lupta cu produsele mai exotice”, atrage atenția Alex Petricean, cel mai bun chef român în 2023 potrivit Romanian Hospitality Awards, în cadrul unui panel de discuții la care au mai participat Nico Lontras, Executive Chef Casa Timiș, Ana Consulea, owner Zexe Braserie, Alex Dumitru, Executive Chef Singureni Manor și Mihai Toader, owner Soro lume.
Era fast-food-ului începe să apună
„Consumatorii sunt din ce în ce mai interesați de ceea ce mănâncă, nu doar de rapiditatea cu care li se servește mâncarea. Astfel, era fast-food-ului, așa cum o cunoaștem în prezent, e pe cale să apună.
În anii următori, cei care vor performa în acest segment vor fi cei care vor înțelege diferențele între fast-food și food made fast”, a declarat Daniel Tișea, cofondator Noodle Pack, în cadrul panelului „Viitorul QSR-urilor”, la care a participat alături de Dan Paștiu, fondator Dabo Doner, Paul Iftode, Director de Achiziții al grupului City Grill și Cristian Turculeț, Director de Operațiuni în cadrul Burger King Romania.
Ready to heat, un concept în creștere
Înainte să ia cu asalt restaurantele de pe litoral și din restul țării, cu preparatele sale de tip „ready to heat”, Valentin Șoneriu, Director General CarmOlimp, și-a prezentat noua gamă de produse „ready to heat” în cadrul F&B Innovation Camp.
Astfel, directorul CarOlimp a dezvăluit bucătarilor, ownerilor de restaurante și celorlalți participanți la Bootcamp cum pot obține o scădere a foodcostului cu până la 60%, prin utilizarea produselor sale, și cum a reușit, cu ajutorul tehnologiei, să atingă un termen de valabilitate de 21 de zile pentru ciorba de burtă, tochitură sau varză cu afumătură, fără să utilizeze conservanți.
Cum pot beneficia startupurile HoReCa de investiții private?
Echipele de fondatori, dinamica sectorului și capacitatea de a genera inovație sunt elementele care cântăresc decisiv în analiza pe care investitorii o aplică startupurilor în căutare de finanțare, a afirmat Iulian Cârciumaru, Managing Partner V7 Capital, în cadrul unui panel de discuții despre investițiile private în HoReCa, la care au mai participat Răzvan Gheorghiu-Testa, Partener Fondator Țuca Zbârcea&Asociații, Florin Pop, Managing Partner Primainvest Capital Management, Remus Bogdan, F&B Manager Therme și Alex Cîrțu, Head Chef LifeBox.
F&B Innovation Camp este un eveniment bianual dedicat networkingului, inovării și colaborării între profesioniștii din HoReCa și cei din industriile conexe. Următoarea ediție a F&B Innovation Camp va avea loc între 11-13 noiembrie, la Balvanyos Resort, județul Covasna. Rezervarea locurilor poate fi realizată accesând acest link.
Cine sunt absolvenții ediției a 10-a a F&B Business Accelerator?
În cadrul F&B Innovation Camp, alături de liderii din ospitalitate și de specialiști din industrii conexe au participat și absolvenții celei de-a 10-a ediții a F&B Business Accelerator, o cohortă dedicată antreprenorilor care dezvoltă produse alimentare inovatoare:
Joseph Moghilco și Tony Saik – cofondatori Mr. Iron
Sportivi de performanță, Joseph și Tony au creat brandul Mr. Iron. Prin intermediul acestuia, produc și comercializează cereale proteice fără zahăr, batoane, bomboane și alte produse alimentare de interes pentru iubitorii unui stil de viață sănătos.
În primele 18 luni de activitate, Mr. Iron a înregistrat vânzări de peste 500.000 de euro, dintr-un total de aproximativ 30.000 de comenzi.
Produsele lor sunt prezente pe Sezamo, Freshful, în stațiile alimentare, săli de fitness, farmaciile Bebe Tei și Dr. Max. Acestea sunt accesibile totodată și la nivel european prin intermediul site-ului propriu. În perioada următoare, Joseph și Tony își propun să ajungă la maturitate cu produsele lor, să își dezvolte prezența în retail și să își facă produsele cât mai cunoscute publicului larg.
Mihai Negoț – fondator Miedăria
Mihai Negoț și-a propus să readucă în atenția consumatorului cea mai veche licoare alcoolică din lume: Miedul. Spre deosebire de bere (cereale) sau cidru (fructe), miedul se obține din fermentarea mierii de albine, rezultând un hidromel slab alcoolizat, ideal pentru orice ocazie.
Calitatea produsului dezvoltat de Mihai Negoț nu a trecut neobservată. Miedăria a obținut medalia de aur la Mead Madness Cup din Polonia. Este o competiție de prestigiu dedicată licorilor pe bază de miere.
Iulia Suciu – fondatoarea Zenvita Kombucha
Kombucha este o băutură fermentată pe bază de ceai, cu o tradiție de peste 2.000 de ani. Aceasta este recunoscută pentru susținerea digestiei, întărirea imunității, detoxifiere și creșterea nivelului de energie. Estimările arată că piața globală de kombucha va crește anual cu 20%. Acest ritm ascendent apare datorită interesului pentru produse funcționale și un stil de viață sănătos.
Astfel, povestea antreprenorială a Iuliei Suciu începe cu dorința de a promova o alimentație sănătoasă și de a îmbunătăți sănătatea digestivă. În această călătorie, Zenvita Kombucha a impresionat atât prin gustul său deosebit, cât și prin beneficiile pentru tranzitul intestinal și imunitate.
Iulia produce kombucha în laboratorul ei din București. Acolo, îmbogățește rețeta tradițională cu diverse fructe și plante, pentru a propune clienților săi un gust superior.
Andreea Plugaru – fondatoare Soseria
Inginer de profesie și masterand în Biotehnologii și Siguranță Alimentară, Andreea Plugaru a pus bazele Soseria – producător de alimente specializat în sosuri pentru paste bogate în proteine, fără adaos de zahăr și fără conservanți.
De la scalarea producției artizanale la o unitate de producție conformă cu standardele UE, până la dezvoltarea unui ecosistem digital pentru comenzi recurente integrat într-un model de afacere bazat pe planuri de masă, obiectivele Andreei sunt clare și ambițioase.
Portofoliul de produse cuprinde sosuri pe bază de vită, vită-porc și pui. Cu o bază de clienți fidelă, majoritatea plasând comenzi repetate, Soseria a reușit să crească organic prin recomandări, fără campanii de promovare.
Ciprian Scutar – fondator Ferma cu Verdeață
În 2021, Ciprian a decis să își vândă afacerea cu echipamente de fitness pentru a se concentra pe producția agricolă, o pasiune născută din vacanțele petrecute la țară la bunici. Așa a luat naștere Ferma cu Verdeață, unde produce și vinde microplante către sectorul HoReCa și către consumatorul final.
Ferma cu Verdeață este construită pe valori fundamentale: sănătate și contribuția la o lume mai curată. Misiunea lui Ciprian este să aducă microplantele pe mesele tuturor românilor, oferindu-le beneficii nutriționale excepționale și un gust unic și intens.
Patrick Degău – Grupul de producători ecologici
În 2014, Patrick Degău a fondat o fermă organică, specializată în producția de soia pentru industria alimentară (tofu, natto, proteine vegetale). În 2021, a mers și mai departe, fondând Grupul de Producători de soia organică. Scopul a fost de a crește capacitatea de producție și relevanța în industrie.
În prezent, Patrick se pregătește de procesarea soiei organice în proteină integrală, un proiect finanțat cu 1,7 milioane euro din fonduri europene, care va demara anul acesta.
Pe termen lung, își propune extinderea producției de alimente organice pe bază de plante din leguminoase (soia, mazăre, fasole). Scopul este de a susține creșterea industriei alimentelor vegetale.
Constantin Joițescu, fondator Ciocolată cu Beneficii
Constantin Joițescu și-a asumat producția de ciocolată funcțională, folosind exclusiv ingrediente din agricultura ecologică.
Printr-un proces riguros de cercetare și dezvoltare, Ciocolată cu Beneficii a creat până acum 400 de rețete unice de ciocolată. În momentul de față, comercializează cu succes în online patru tipuri de ciocolată funcțională. Fiecare sortiment are beneficii specifice: ciocolată afrodisiacă, ciocolată pentru relaxare, ciocolată pentru concentrare și memorie, ciocolată energizantă.
Mihai Stroescu – fondator Origo Spirits
Origo Spirits este o distilerie artizanală proaspăt înființată în Prahova, dedicată producerii unei pălinci de excepție. Se distinge prin abordarea modernă aplicată în procesul de distilare. Acest lucru reflectă angajamentul lor față de calitate și inovație în industria băuturilor spirtoase.
Astfel, Mihai și echipa lui combină tradiția autentică cu tehnici distilative avansate, rezultând un produs finit ce evidențiază note rafinate.
Pârvuleț Alexandru – fondator GoZero
GoZero a fost fondat cu scopul de a diminua utilizarea ambalajelor de unică folosință, aliniindu-se la legislația europeană. Startupul fondat de Alex își propune să înlocuiască ambalajele de unică folosință cu ambalaje reutilizabile certificate, de cea mai înaltă calitate, produse în Europa.
Alex și colegii săi sunt dedicați unei varietăți de proiecte legate de ambalajele reutilizabile. Aceștia căută sprijin pentru a le duce la bun sfârșit. Printre inițiativele lor inovatoare se numără dezvoltarea unui sistem digital de returnare-garanție destinat sectorului HoReCa.
Marius Pașca – Agroconect
Agroconect este o asociație mică și pasionată din județul Cluj, care activează în industria laptelui. Și-a propus să promoveze practici durabile, să îmbunătățească calitatea produselor lactate. De asemenea, să susțină beneficiile nutriționale ale laptelui de vacă și a brânzei în comunitățile locale. Prin inițiative educative, strategii de dezvoltare a pieței și parteneriate colaborative, Marius și colegii săi își doresc să asigure prosperitatea și longevitatea agriculturii lactate. Totodată, au în vedere satisfacerea cererii în creștere pentru produse lactate sănătoase.
Cea de-a treia ediție a F&B Innovation Camp a fost susținută de UniCredit Bank, cu sprijinul Bocado, Metro Romania, Elle&Vire, 5 to go, Johhnie Walker, Evopack Romania, Freya HoReCa & Retail, Purcari, Tuca Zbarcea & Asociații, KPMG Romania, Fabesca Boutique Hotel&Spa. Parteneri media: Capital, Evenimentul Zilei și Infofinanciar.