Nu a murit cu capul pe birou precum s-au văzut cazuri în neoscalvagismul corporatist. Îi este însă dat să-şi odihnească oasele pentru secole la locul care i-a definit cariera antreprenorială. Marioara Zăvoranu, personaj excentric zămislit din sordidul monden românesc, este îngropată la propriul cimitir, Eternitatea, după una dintre cele mai intens mediatizate înmormântări din istoria ţării. Asta da dedicaţie pentru propriul tău business! Până la moarte şi dincolo de ea! Pe ultimul drum, Oana, fiica ce şi-a lansat mama în show-biz, dar a sfârşit prin a fi eclipsată de aceasta. Iertări reciproce la cumpăna dintre viaţa vremelnică şi eternitate, după o ceartă cât toate televiziunile… Pentru bani! Nu ştim nici acum adevărul contabil, dar cică Zăvoranca Senior – femeia care a catalizat pasiunile românilor îngrămădiţi la spectacolul aiuritor – ar fi avut o avere de aproximativ zece milioane de euro. Afaceri imobiliare pentru lumea aceasta, dar şi pentru lumea de dincolo… Nu trebuie să ne mire; ne uităm la angrenajul ciudat denumit impropriu economie naţională şi vedem că nici nu prea ne pricepem la altceva. Am tăiat la bucată fabricile construite în regimul socialist şi construim pe terenuri mall-uri sau spaţii de birouri. Când privatizările s-au terminat, am dat iama în ce mai era devalizat prin sarabanda retrocedărilor.
Rafturile magazinelor sunt pline cu produse din import; bine că imobilele sunt ale noastre! Dacă ar fi să reconstruim baza industrială pentru producţia de bunuri comercializabile, ne-ar trebui… o eternitate. Tehnologia ne este peste mână de achiziţionat, maiştrii români au două mâini stângi, iar antreprenorii habar n-au cum să-i organizeze. Noroc cu industria de real estate şi de oameni ca Marioara! Dar şi că avem oşti întregi de bodyguarzi să apere preţiosul imobiliar românesc! Fără glumă: povestea nu mai poate să ţină. Chiar trebuie să ne suflecăm mâinile şi să facem ceva. Traiul din vânzarea de active şi parazitarea celor câtorva entităţi productive preţ de câteva chirii nu mai poate fi un model pentru economia noastră. Cu cale ar fi să asigurăm şi noi ceva real contraparte la toate importurile cu care ne desfătăm. Spargerea bulei rezidenţiale la sfârşitul deceniului trecut a mai zguduit ceva din promisiunea îmbogăţirii din specula cu imobile. Totuşi, încă nu suntem pe deplin edificaţi, deşi demografia ne strigă că vin vremuri cumplite.
Ne-am împuţinat dramatic şi imobiliarul nu mai poate fi tărâmul promis. Harry Dent, investitor cu experienţă în pieţele financiare internaţionale, avertizează asupra crizei care va zgudui ţările cu impas demografic. Cel mai lesne de observat este în rezidenţial, spune el. Adolescentul pleacă de la o cameră în casa părintească, apoi continuă într-o garsonieră sau o casă cu două camere. Se căsătoreşte şi vrea o casă mai mare; cu cât are mai mulţi copii şi venituri mai ridicate, cu atât mai mare… La un moment dat apare sindromul „cuibului gol“, când odraslele îi pleacă de acasă. Necesităţile sunt mai mici; cuplurile de pensionari se mută în locuinţe restrânse. La bătrâneţea târzie, văduvii se mută la azil, unde au deja nevoie de şi mai puţin spaţiu. Sfâşesc într-un sicriu de doi metri pe câţiva zeci de centimetri. Cu toată avuţia ei, nici Marioara nu a avut parte de mai mult. Este avertismentul şi pentru imobiliarul României istovite demografic: nu este mare trebuinţă de real estate pentru lumea de dincolo…