Real Madrid este în doliu! A murit un nume uriaș din industria fotbalului. Cu ajutorul său, Real Madrid a cucerit 58 de titluri, dintre care șase Cupe ale Europei la fotbal.
Doliu în fotbal! Prim-vicepreşedintele Real Madrid a murit
Doliu în fotbal! Prim-vicepreşedintele Real Madrid, Fernando Fernandez-Tapias, s-a stins din viață. A decedat miercuri, 25 octombrie 2023, la onorabila vârstă de 84 de ani.
„În perioada în care Fernando Fernandez-Tapias a fost membru al Consiliului de Administraţie la Real Madrid, clubul nostru a cucerit 58 de titluri, dintre care 6 Cupe ale Europei la fotbal şi 3 Cupe ale Europei la baschet.
Fernando Fernandez-Tapias a fost un exemplu de loialitate, angajament şi dăruire faţă de Real Madrid. Moartea sa reprezintă o mare pierdere pentru Real Madrid şi pentru toată suflarea madrilenă. Odihnească-se în pace”, a transmis, miercuri, Real Madrid printr-un comunicat de presă.
Fernando Fernandez-Tapias a fost om de afaceri, a activat în domeniul transportului maritim. Din 1993 până în 2023, a fost „socio” al clubului de fotbal Real Madrid.
El a făcut parte din toate consiliile de administraţie prezidate de Florentino Perez. A îndeplinit rolul de vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al Real Madrid din 17 iulie 2000 până pe 2 iulie 2006.
De pe 1 iunie 2009 până pe 24 octombrie 2023, a fost prim-vicepreşedinte clubului de fotbal.
Doliu în fotbal! A murit Francis Lee de la Manchester City
La începutul lui octombrie 2023, fotbalul profesionist a mai pierdut un mare nume. Francis Lee, marele sportiv de la Manchester City, s-a stins din viață. Acesta a decedat pe data de 2 octombrie 2023, la onorabila vârstă de 79 de ani.
„Cu cea mai mare tristețe și cu inimile îndurerate anunțăm decesul fostului jucător și președinte al Manchester City, Francis Lee, în vârstă de 79 de ani. (…) Franny a decedat la primele ore ale dimineții, după o lungă luptă cu cancerul. Soția sa, Gill, și copiii săi, Charlotte, Jonny și Nik, spun că îi va lipsi foarte mult și doresc să le mulțumească tuturor pentru cuvintele lor frumoase.
Toți cei de la Manchester City doresc să transmită condoleanțe prietenilor și familiei lui Francis în aceste momente foarte dificile. O statuie în afara stadionului Etihad Stadium care să comemoreze moștenirea lui Francis a fost comandată, după cum a confirmat președintele clubului, Khaldoon Al Mubarak, în mai 2022. În semn de respect, steagurile din jurul Etihad Stadium și City Football Academy sunt arborate la jumătate de catarg.
Mai multe omagii din partea clubului vor urma în zilele următoare, iar fanii își pot adăuga mesajele la cartea noastră de condoleanțe online, disponibilă prin intermediul acestui link”, a transmis, atunci, Manchester City.
Despre Francis Lee
Francis Lee a fost „o legendă a clubului în toate sensurile”. A jucat 330 de meciuri pentru Manchester City, marcând 148 de goluri. A câștigat un titlu în prima divizie, o Cupă FA, o Cupă a Ligii, o Cupă a câștigătorilor de cupe europene și două Charity Shields în timpul unei perioade strălucitoare de opt ani ca jucător.
Este o moștenire care îi asigură poziția printre cei mai mari jucători din toate timpurile ai lui Manchester City. Ulterior, se va întoarce la City ca președinte al clubului în 1994, petrecând patru ani la cârma sa. În cariera sa de fotbalist, Francis Lee a evoluat pentru Bolton Wanderers, Manchester City și Derby Country.