Clubul Real Madrid a încheiat exerciţiul economic 2019-2020 cu un profit de 313.000 euro, în condiţiile în care pandemia de coronavirus a generat o reducere importantă a veniturilor faţă de exerciţiul precedent, a anunţat campioana en titre a Spaniei într-un comunicat, informează L’Equipe.
Profit de doar 300.000 de euro
„Real Madrid a încheiat exerciţiul 2019-2020 cu un rezultat pozitiv de 313.000 de euro. Impactul Covid-19 a presupus o reducere de 13% (-106 milioane euro) a veniturilor pentru anul fiscal 2019-2020”, a precizat gruparea de pe Santiago Bernabeu, care estimează o scădere şi mai mare a veniturilor pentru sezonul viitor în curs.
„în ciuda acestei situaţii, Real Madrid continuă să aibă „o situaţie financiară solidă” datorită „patrimoniului net de 533 milioane euro şi a unei trezorerii de 125 milioane euro”.
Pentru 2020-2021, Real Madrid a calculat o scădere a veniturilor de circa 300 milioane euro, comparativ cu anii anteriori pandemiei. Responsabilii clubului estimează că veniturile totale se vor ridica în acest sezon la 617 milioane euro.
Pentru a atenua impactul pierderii veniturilor, Real Madrid a implementat o serie de „măsuri de reducere a costurilor”, între care o diminuare de 10% a salariilor jucătorilor şi tehnicienilor de la primele echipe de fotbal şi baschet, precum şi a principalilor responsabili ai diferitelor direcţii ale clubului, la care se adaugă o economie de 8% „în cheltuieli de exploatare”.
Nici rivala madrilenilor, FC Barcelona, nu a fost ocolită de consecinţele pandemiei, anunţând venituri mai mici cu 200 milioane euro în 2019-2020 şi o pierdere netă de până la 97 milioane euro din cauza pandemiei, conform cifrelor publicate în luna octombrie.
În Spania și Italia, două din țările europene afectate foarte grav de pandemia de coronavirus, consecințele se fac văzute inclusiv la nivelul unor cluburi uriașe de fotbal, care au decis plasarea tuturor jucătorilor în carantină. Pandemia de coronavirus face prăpăd în Europa. Jucătorii de fotbal ai unor cluburi uriașe de pe continent, precum Real Madrid, Juventus sau Inter Milano au fost plasați în carantină.